Eveniment academic la Universitatea din Timişoara
La Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a avut loc ieri, 15 decembrie, susţinerea tezei de doctorat "Scriitori români de expresie franceză Anna de Noailles, Martha Bibescu, Elena Văcărescu", susţinută de Cornelia Stancu, profesoară de limba franceză la Liceul Alimentar din Timişoara.Teza constă în recuperarea literaturii exilului, ce reprezintă o cerinţă pentru orice popor care îşi preţuieşte patrimoniul cultural.
Personalităţile asupra cărora doctoranda s-a oprit sunt scriitori, dar şi diplomaţi, care prin opera lor au fost angajaţi în construirea noilor orizonturi deschise spiritualităţii europene. Lucrarea a fost coordonată de către prof. univ. dr. Ileana Oancea, preşedinta Societăţii Române de Lingvistică Romanică - filiala Timişoara. (Diac. Marius Mircia)