Eveniment aniversar Filantropia la Alba Iulia

Data: 10 Iulie 2013
Arhiepiscopia Alba Iuliei şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia au organizat evenimentul aniversar „Filantropia - împreună, în sprijinul aproapelui“, care a cuprins un spectacol artistic, o expoziţie de prezentare a serviciilor sociale şi o întâlnire festivă cu toţi colaboratorii, partenerii şi reprezentanţii autorităţilor publice. La Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a avut loc spectacolul „Vis de copil“, la care au participat peste 500 de copii din aşezămintele sociale din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, care au prezentat un program artistic. Acest eveniment s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
 
La Restaurantul „Mercur“ au fost prezentate, în cadrul unei expoziţii, cele 88 de servicii sociale, ce formează reţeaua de asistenţă socială a eparhiei. A urmat întâlnirea festivă „Filantropia - împreună, în sprijinul aproapelui“, la care au participat colaboratorii, partenerii şi reprezentanţii autorităţilor publice implicate în susţinerea misiunii sociale a Arhiepiscopiei.
 
Evenimentul aniversar a încheiat campania „Zilele Filantropiei“, derulată în perioada 10 iunie - 10 iulie 2013, care a constat în organizarea unor acţiuni în toate aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş. În această perioadă au avut loc acţiuni şi evenimente în casele de tip familial, centrele de zi şi cele educaţionale care oferă servicii pentru copii, în căminele pentru vârstnici, în centrele de consiliere, dar şi în celelalte aşezăminte sociale. În cadrul „Zilelor Filantropiei“ toate centrele sociale şi-au deschis porţile către cei care au dorit să le viziteze, să afle mai multe despre activitatea socială derulată în cadrul acestora sau să le ofere ajutor, conform unui comunicat al biroului de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.