Eveniment caritabil în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Marghita
Pornind de la cuvântul Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind însemnătatea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care aduce un îndemn părintesc de a se organiza în parohii şi mănăstiri, la protopopiate şi centrele eparhiale, colecte de alimente, haine, medicamente şi bani, pentru a fi distribuite celor aflaţi în suferinţă sau în dificultate, la Parohia Ortodoxă Română Marghita II, Protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei, s-a organizat, la sfârşitul anului 2014, un eveniment caritabil, în cadrul proiectului de parteneriat între Biserică şi Şcoală, cu tema „Caritate şi spiritualitate“.
În Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Marghita au fost invitaţi solişti şi grupuri de colindători pentru a susţine un concert de colinde în scop caritabil. Dintre participanţi s-au aflat soliştii Emilia Borza-Şugar, Sergiu Chirce, Andreea Puşcaş şi Alex Dande. S-au alăturat grupuri de colindători din Parohia Abram, (pr. Ionuţ Şugar) şi Parohia Cuzap (pr. Ioan Toma), grupul de chitarişti al Casei de Cultură din Marghita, conduşi de Veronica Demeter.
De asemenea, a fost prezentat un colaj de poezii şi colinde pregătit de prof. Luminiţa Prahanca, s-a amenajat o expoziţie de icoane pe sticlă pictate de elevii de la Colegiul Naţional „Octavian Goga“ din Marghita şi de la Clubul Copiilor din Marghita şi au fost expuse ornamente de Crăciun, sub îndrumarea profesoarelor Florina Iepure şi Luminiţa Prahanca. La final, participanţii la eveniment au fost răsplătiţi cu diplome şi alte daruri, prin bunăvoinţa Ramonei Faur şi Raluc şi Crişan.
Corul „Veritas“ de la Colegiul Naţional „Octavian Goga“ din Marghita, dirijat de pr. prof. Ioan-Bogdan Pop a pregătit special pentru această campanie caritabilă un compact-disc de colinde, banii obţinuţi din vânzarea CD-urilor fiind destinaţi familiilor nevoiaşe din Marghita. Susţinerea financiară pentru apariţia CD-urilor a venit din partea unui enoriaş al parohiei, Claudiu Faur, membru mirean în Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei.
În final, campania caritabilă şi-a atins obiectivele, iar prin generozitatea credincioşilor marghiteni s-au adunat bani, alimente, îmbrăcăminte care au adus bucuria Crăciunului şi în casele semenilor aflaţi în nevoi. (Pr. Călin Cotrău)