Eveniment caritabil la Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ din Iaşi

Data: 13 Iunie 2017

Cu dor şi gând de copilărie, Fundaţia medicală „Providenţa" şi Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul dispensarului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi au iniţiat o activitate pentru sufletul de copil din fiecare dintre noi, pe data de 31 mai 2017, la Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril", în apropierea Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" Iaşi.

În cadrul acestui eveniment caritabil organizat cu prilejul zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, un număr de 30 familii cu mulţi copii, beneficiari ai serviciilor medico-sociale din cadrul dispensarului de specialitate, au primit pachete cu alimente neperisabile, dulciuri, jucării şi haine.

Putem spune că „toţi suntem îngeri cu o singură aripă şi nu putem zbura decât îmbrăţişându-ne" şi ajutându-ne reciproc. Partenerii care ne-au sprijinit în acest urcuş au fost: profesor universitar dr. Traian Mihăescu, şef Clinica I Pneumologie, Fundaţia Emmaus, prin reprezentantul Laurenţiu Boitan, coordonator centru rezidenţial, voluntari din Franţa - Marie Perot, dr. Adriana Sorete Arbore - coordonator judeţean al Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei şi în acelaşi timp coordonator al Dispensarului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, conducerea Centrului de asistenţă medico-socială de la Răducăneni, reprezentată prin domnul director Corneliu Melinte, Club Lions D., reprezentat de Veronica Zbranca şi Tedi Roşca, părintele Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Mănăstirea de maici „Sfinţii Atanasie şi Chiril" din Grădina Botanică, profesor documentarist Luminiţa Cozmei de la Colegiul „Costache Negruzzi" Iaşi, colegi medici, personal medical de la Policlinica şi Spitalul „Providenţa" Iaşi, studenţi voluntari de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae", an I, Asistenţă socială, precum şi alţi oameni de suflet care nu doresc neaparat să-şi facă cunoscută identitatea.

Mulţumiri calde, din inimă la inimă, de la mame care îşi cresc copiii cu demnitate şi credinţă, împotriva oricărui obstacol financiar sau social: „A fost o alegere foarte bună pentru a fi de ajutor unor familii care aveau nevoie de ajutor. O activitate foarte frumoasă, mai rar aşa ceva. Consider că un creştin adevărat se simte foarte bine când dăruieşte. Eu una aşa simt. Organizăm şi noi la biserica din sat evenimente de acest fel pentru oamenii şi mai săraci ca noi. Mai fericit este a da decât a lua, aşa cum spune şi Mântuitorul. Când primeşti, trebuie să te rogi pentru acele suflete. Este un sacrificiu a da din puţinul tău. Vă mulţumim pentru generozitate şi bunătate", ne spune Vornicu Verginica, o beneficiară a acestei activităţi.
Impresionant cum un coordonator de centru a reuşit să-şi mobilizeze întreaga echipă de lucru, de la infirmiere, asistente, asistentă şef şi medici, care au fost implicaţi direct prin donaţii, dar şi prezenţi la activitate: „A fost o activitate pe care o pot descrie în două cuvinte simple, dar cuprinzătoare, emoţie şi bucurie. Am rămas impresionaţi de amploarea activităţii", spune coordonatorul Centrului de asistenţă medico-socială Răducăneni, director Corneliu Melinte.

Cred că surprinzător moment a fost şi pentru „bobocii" în Asistenţă socială de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, anul I, care au lucrat cu drag la pregătirea pachetelor, sortarea hainelor, precum şi la împărţirea lor.

„Am simţit bucuria beneficiarilor atunci când am dăruit pachetele familiilor nevoiaşe, am văzut fericirea şi mulţumirea pe chipul persoanelor. Când înmânam pachetele şi am primit mulţumiri din partea familiilor, am simţit că acel «mulţumesc» era din inimă. Emoţie multă şi bucurie sufletească a fost", a dorit să împărtăşească cu noi Alexa Amalia, studentă la facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae", an I, Asistenţă socială.

Zi de zi, în lucrul cu beneficiarii, asistenţii sociali dăruiesc din prisosul lor sau dimpotrivă, chiar şi din ceea ce nu au, cum spune şi părintele Steinhardt Nicolae, să dăruieşti din ceea ce nu ai şi vei primi: „M-am implicat în această activitate caritabilă cu multă dăruire întrucât face parte din activitatea pe care o desfăşor în fiecare zi. Numai dăruind primeşti! Mă bucur că datorită persoanelor cu suflet am reuşit să aducem o rază de soare în aceste familii", ne-a împărtăşit Adina Rotariu, asistent social la dispensarul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.

Împreună suntem într-adevăr mai puternici şi mai pregătiţi a da fără a aştepta nimic înapoi, fără a dori decât bucuria celuilalt, care devine şi împlinirea ta ca om şi specialist.