Eveniment caritabil pentru deminarea Văii Mănăstirilor de la Iordan

Un articol de: Ioan Bușagă - 24 Septembrie 2016

Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”, al Parohiei „Sfântul Pantelimon”, Protoieria Sector 2 Capitală, a organizat joi, 22 septembrie, un eveniment cultural-religios, intitulat „Sfântul Ierarh Antim, prietenul Şcolii mele”. Scopul acestui eveniment a fost de a susţine campania Patriarhiei Române de înlăturare a minelor din zona Văii Mănăstirilor de la Iordan şi de refacere a schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, informează Biroul de presă al departamentului mai sus men­ționat. „În realizarea demersului nostru de susţinere a proiectului de deminare a zonei de la Iordan, tânărul actor Costel Bojoc i-a ajutat pe copii să-şi valorifice activitatea de voluntariat desfăşurată în cadrul Departamentului pentru copii şi tineret, iar sprijinul concret al acestei iniţiative, întreprinsă prin intermediul festivalului de teatru religios «Sfântul Ierarh Antim, prietenul Şcolii mele», urmează să fie oferit părintelui arhim. Teofil Anăstă­soaie de către pr. dr. Gheorghe Dogaru, în cadrul unui pelerinaj la Locurile Sfinte ce va fi organizat la începutul lunii octombrie 2016”, au precizat organizatorii. La eveniment au mai participat Julieta Mihăilescu, directorul Şcolii Gimnaziale „Maica Domnului” din Capitală, pr. dr. Gheor­ghe Dogaru, inspector de religie în cadrul ISMB, şi pr. dr. Bogdan Teleanu, coordonatorul Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”.

Pentru susţinerea acţiunii de deminare a câmpului Văii Mănăstirilor de la Iordan, Patriarhia Română a deschis prin Administrația Patriarhală la Banca Comercială Română câteva conturi speciale în USD (RO11RNCB0082004 895030030 USD), RON (RO65 RNCB0082004895030028 RON) și EUR (RO38RNCB0082004 895030029 EUR). Toate detaliile suplimentare pot fi oferite de Reprezen­tanța Patriarhiei Române în Țara Sfântă (e-mail reprezentant_jerusalem@patriarhia.ro).