Eveniment comemorativ dedicat luptei anticomuniste la Isverna

Un articol de: Marian Gherghinescu - 05 Iulie 2019

În comuna Isverna, județul Mehedinți, vor avea loc duminică, 7 iulie, manifestări comemorative dedicate memoriei luptătorilor anticomuniști. Acțiunea va debuta cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi. La Sfânta Liturghie vor fi prezenți și membrii Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportaților în Bărăgan - filiala Mehedinți, re­prezentanți ai Arhivelor Statului - Mehedinți, ai autorităților locale, istorici și oameni de cultură.  După Sfânta Liturghie, în curtea locașului de cult, lângă monumentele eroilor, va fi săvârșită slujba Parastasului prin purtarea de grijă a reprezentan­ților Asociației Foștilor Deținuți Politici - filiala Mehedinți, după care va avea loc un scurt moment artistic susținut de Grupul „Moștenitorii” al Școlii Gimnaziale Isverna, prin osteneala autorităților locale și prin atenta coordonare a doamnei profesor Ana Buzatu. A devenit deja o tradiție ca în prima duminică din luna iulie să fie pomeniți cei trei tineri care au fost uciși în Munții Isvernei de către organele politice ale regimului comunist. Tot cu acest prilej vor fi pomeniți și eroii care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru întregirea României, precum și preoții Victor Doman de la Parohia Isverna și Ilie Isverceanu de la Parohia Busești, care au suferit în temnițele comuniste o perioadă semnificativă.