Eveniment comemorativ în Parohia Jirov
Credincioşii parohiei mehedinţene Jirov au împărtăşit la începutul acestei săptămâni bucuria întâlnirii cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Arhiereul mehedinţean a poposit aici pentru a sfinţi monumentul închinat eroilor căzuţi la datorie în Marele Război din 1918.
Un monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial și intitulat „Cartea jertfei 1918-2018” a fost sfințit marți, 30 octombrie, în localitatea mehedințeană Jirov de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Monumentul este realizat din marmură şi are la bază o carte deschisă din spatele căreia se înalţă un obelisc terminat cu o cruce. Pe paginile cărţii sunt încrustate numele celor peste 50 de eroi din localitatea Jirov care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. Pe spatele monumentului se găseşte o altă inscripţie care aduce aminte de toţi eroii din „Jirovu, plai de statornicie românească binecuvântată de Sfântul Nicodim de la Tismana, ce a fost, prin fiii săi, mereu prezent în tumultuoasa istorie a neamului”. De la strămoşul Petru Bîrta şi până la credinciosul apropiat al lui Mihai Viteazul, marele paharnic Lupu Mehedinţeanul din Jirov, de la pandurii lui Tudor Vladimirescu şi până la regimentele, batalioanele şi diviziile de dorobanţi şi călăraşi, fiii Jirovului cu preţul vieţii au apărat pământul sfânt al patriei.
De proiectarea monumentului s-a ocupat un fiu al satului, Ionică Gologan, iar pentru ridicarea lui s-au făcut donaţii din partea altor fii ai satului, a Primăriei Jirov şi a Primăriei din Drobeta-Turnu Serverin. Tot în cadrul slujbei, PS Părinte Nicodim a sfințit și o cruce care va fi așezată pe biserica satului Jirov. La finalul slujbei de sfințire au fost depuse coroane de flori din partea autorităților locale, din partea Jandarmeriei și din partea mai multor instituții care s-au implicat în construirea acestui monument, precum și a donatorilor și enoriașilor acestei parohii. După acest moment solemn, elevii Școlii Jirov au susținut un moment artistic pentru a aminti celor prezenți memoria ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea și reîntregirea țării între anii 1916-1918. La final, colonelul Constantin Baiasu a transmis mesajul instituției pe care o reprezintă, dar și prof. Victor Alexandru Bărbulescu, cadru didactic la Şcoala Generală din Jirov, a ținut să reamintească celor prezenți momentele petrecute în anul 1918 și desfășurarea evenimentelor până la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. La rândul său, preotul paroh, Ștefan Cameniță, a mulțumit tuturor donatorilor care s-au implicat pentru construirea acestui monument care marchează și pentru satul Jirov în an centenar memoria eroilor satului. La final, PS Părinte Nicodim le-a vorbit credincioșilor prezenți despre greutățile aduse de război în familiile eroilor și durerea lăsată în inimile celor care au avut un tată, un soț sau un frate care nu s-a mai întors acasă de pe câmpul de luptă.