Eveniment cultural la ceas aniversar
În sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului s‑a desfășurat joi, 23 noiembrie, evenimentul denumit generic „La ceas aniversar, muzica ne unește” organizat de către Societatea Femeilor Ortodoxe Române din Caransebeș, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate a acestei societăți. Copiii care studiază muzica la Liceul de Artă „Sabin Păuța” din Reșița au interpretat mai multe piese muzicale din repertoriul marilor muzicieni, precum Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart și alții. Operele au fost expuse prin intermediul a mai multe instrumente: vioară, fagot, trompetă, pian, flaut, oboi și clarinet.
„A fost un eveniment deosebit de important pentru că el a adus în atenția publicului ceea ce reprezintă efortul copiilor care studiază muzica. Este deosebit pentru că are în vedere caracterul formativ în ce privește arta muzicală atât de necesară într‑o societate frământată de un concret exacerbat, iar arta muzicală este cea care aduce posibilitatea de a reflecta, de a face mai multă introspecție, de a înțelege mai mult arta în sensul larg al cuvântului. În egală măsură arta muzicală ne familiarizează cu armonia, adică cu una dintre valorile frumoase ale societății clasice, care ar putea deveni mai actuale și în societatea postmodernă. De aceea astăzi s‑a apreciat foarte mult efortul copiilor și efortul profesorilor, toate într‑un context aniversar frumos, pe care această Societate a Femeilor Ortodoxe din Caransebeș o creează, iată, de mai bine de 25 de ani”, a afirmat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian au luat parte preoți, autorități locale, elevi, profesori și oameni de cultură din Caransebeș.