Eveniment cultural la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos
Marți, 2 mai, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos a fost evocat prof. univ. dr. Alexandru Mironescu, savant, scriitor şi gânditor creştin de anvergură, membru al mişcării „Rugul Aprins”, din care au făcut parte cei mai de seamă intelectuali şi români, până spre anul 1958.
La eveniment au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, profesori de chimie, de fizică şi de limba şi literatura română, precum şi numeroşi elevi de la colegiile naţionale şi liceele din municipiul Galaţi.
În deschiderea întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a creionat aspecte din viaţa şi activitatea marelui savant, iar prof. univ. dr. Virgil Nistru Ţigănuş a continuat cu prezentarea generală a operei literare a savantului. Cu acest prilej, la Capela „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, din cadrul Muzeului eparhial, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru Alexandru Mironescu.
După acest moment de rugăciune, a urmat ceremonia de aşezare în vitrinele Muzeului eparhial a plachetei de „Cetăţean de onoare” - titlu oferit savantului, post-mortem, de Primăria Tecuci, cu puţin timp în urmă. La final, toţi cei prezenţi au avut ocazia de a vizita Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, un important obiectiv cultural al zonei de la Dunărea de Jos, şi nu numai, în care marele savant evocat astăzi îşi are locul său.
Evenimentul cultural a constituit un prilej de redescoperire a personalităţii profesorului savant Alexandru Mironescu, a operei sale normative în domeniul ştiinţei (chimie), dar mai ales a mesajului de adâncă trăire creştină şi românească, aşa cum transpare din multele şi foarte valoroasele sale lucrări.