Eveniment cultural la Tulcea 

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 26 Iulie 2019

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat miercuri, 24 iulie, la festivitatea de dezvelire a bustului publicistului și revoluționarului bulgar Gheorghi Rakovski amplasat în Rotunda minorităților din Tulcea. La eveniment au participat și Todor Ciurov, ambasador al Republicii Bulgaria în România, Borislav Borislavov, șef al Secției de cultură, educație și știință din cadrul ambasadei, precum și diplomați bulgari. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit o alocuțiune arătând legăturile istorice dintre poporul român și bulgar, ca și dintre cele două Biserici Ortodoxe surori.