Eveniment dedicat copiilor la Muzeul Mitropoliei din Cluj-Napoca
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat marți, 6 iunie, un eveniment dedicat copiilor, intitulat „Bucuria copilăriei! Micii artiști la Muzeul Mitropoliei!”, la instituția muzeală aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, le-a adresat celor mici un cuvânt de învățătură, iar la finalul manifestării, ierarhul i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit daruri.
Programul artistic a fost susținut de preșcolari și școlari de la următoarele instituții de învățământ din municipiul Cluj-Napoca: Grădinița „Sfântul Stelian”, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”. Aceștia, coordonați de educatoarele și învățătoarele lor, au cântat la pian, vioară și violoncel, au recitat poezii și au interpretat cântece specifice copilăriei.
Spectacolul a fost prezentat de actrița Doina Dejica, realizatoarea emisiunii „Păhărelul cu Nectar” de la Radio Renașterea, cunoscută în rândul copiilor drept „Daria”, cea care le spune povești.
„Evenimentul a evidențiat grija pe care Biserica o are față de copii și a fost un bun prilej de a împărtăși bucuria copilăriei unii cu ceilalți, iar pe de altă parte, a fost și o invitație adresată copiilor și părinților de a vizita spațiul expozițional al Muzeului Mitropoliei Clujului și de a descoperi adevăratele comori de artă sacră și de carte veche românească”, a spus pr. Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.