Eveniment dedicat misiunii eparhiilor românești din diasporă
Între 10‑12 mai 2018, în frumoasa locație a Ambasadei României din Paris, s‑a desfășurat Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Cu acest prilej au fost sărbătoriți și ierarhii mitropoliei noastre aflați la ceas aniversar. Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, pentru 20 de ani de frumoasă slujire arhierească, Preasfințitul Părinte Siluan, pentru 10 ani de slujire rodnica în Italia, și Preasfințitul Timotei al Spaniei și Portugaliei, pentru un deceniu de activitate pastorală în Peninsula Iberică. Au fost sărbătoriți, de asemenea, și noii arhierei-vicari, Preasfințitul Atanasie de Bogdania, care va activa în Italia, și Preasfințitul Teofil de Iberia, pentru eparhia din Spania și Portugalia. La festivități și programul de conferințe și ateliere au participat peste 500 de preoți și credincioși delegați ai parohiilor din Europa aflate în jurisdicția Mitropoliei de la Paris.
În continuare dorim să trecem în revistă câteva dintre lucrurile de folos audiate în cadrul prezentărilor și dezbaterilor ce au avut loc.
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a surprins dezvoltarea dinamică a parohiilor și misiunilor din Europa Occidentală și Meridională în decursul celor două decenii trecute, în cadrul regiunii europene în care trăiesc cei mai mulți români plecați peste hotare, temporar sau definitiv.
Doamna Natalia‑Elena Intotero, ministrul românilor de pretutindeni, ne‑a asigurat de susținerea din partea Guvernului în ceea ce privește comunitățile românești din diasporă, pentru păstrarea identității culturale și spirituale naționale. Printre proiectele susținute de minister anul acesta se află și crearea unui fond de carte românească în 100 de biblioteci străine, acordarea a 10 burse de studiu pentru lucrări legate de România, precum și altele.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre antropologia creștină, despre fundamentul divin al omului care se regăsește în crearea și constituția omului după chipul și asemănarea acestuia cu Dumnezeu. În acest sens, dacă îi privim pe oameni, Îl vedem pe Dumnezeu la capătul celălalt, și dacă îl privim pe Dumnezeu, îl vedem pe om, pe toți oamenii, în multitudinea diferențelor lor. Pentru că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, acesta are calitățile lui Dumnezeu. Trăsătura cea mai importantă a chipului lui Dumnezeu din om fiind iubirea. Dumnezeu‑Tatăl ne privește și ne cuprinde în dragostea Sa în și prin Fiul Său, Mântuitorul nostru Hristos, care prin întruparea din Fecioara Maria ne este frate tuturor.
Diaconul lect. dr. Sorin Mihalache ne‑a vorbit despre două coordonate în cercetarea științifică actuală, inteligibilitatea (puterea omului de a descifra raționalitatea lumii) și apofatismul universului și lumii create de Dumnezeu (neputința omului de a pătrunde în străfundul tainelor lui Dumnezeu). Apofatismul lumii este datorat faptului că lumea este făcută de Dumnezeu din nimic și, în consecință, nu putem ajunge la fundamentul acesteia, la temelie, pe de o parte pentru că nu‑i putem înțelege tainele, iar pe de altă parte, pentru că nimicul nu are esență sau existență de sine. Deci, lumea există, se mișcă și trăiește datorită lui Dumnezeu, doar în Autorul ei găsindu‑și sensul și explicația apariției. Michael Haller, un om de știință polonez, susține că descrierea științifică poate fi un pod ce unește realitatea sensibilă (ceea ce vedem, simțim, experimentăm etc.) și construcția matematică, științifică (ceea ce știința emite pe bază de observație și experiment). În concepția acestuia, printre întrebările capitale ale științei care nu au răspuns sunt și acestea: de ce lumea poate fi înțeleasă de către om? De ce omul gândește și în afara sferei sale?
Părintele Sorin Mihalache a punctat spunând că marile descoperiri științifice s‑au făcut prin puterea intuiției. Doar după intuiție a urmat demonstrația care a verificat și validat descoperirea făcută pe această cale. Au mai fost menționate limitele cercetării în ceea ce privește natura numerelor, începutul lumii, conceptele de spațiu și timp. Fizica cuantică, care este știința cea mai exactă în ceea ce privește pașii științifici riguroși și demonstrabili, nu poate însă explica întrebări ultime.
În privința științelor neurologice și înțelepciunea filocalică, părintele Sorin vede o coincidență a ceea ce se afirmă în cele două câmpuri. Spre exemplu, se constată științific că voința omului este o resursă limitată și pentru ca aceasta să funcționeze optimal trebuie să fie concentrată pe lucrurile de folos. Așa cum spun Sfinții Părinți, stârnirea deasă a poftelor, ceea ce se întâmplă în lumea noastră, slăbește voința omului, iar acesta este robit mai ușor de capcanele societății de consum. Este îndeajuns să deschidem o portiță unei pofte și un lucru care pare mic ne poate robi toată ființa.
Părintele profesor dr. Constantin Coman a abordat tema pastorației contemporane și a subliniat rolul pocăinței și smereniei continue a preotului în relația cu credincioșii. În acest sens, a accentuat rolul pocăinței ca stare (metanoia), căci o simplă mărturisire repetată a păcatelor, fără o ridicare reală din patimi, nu ne așază în planul mântuirii.
Părintele medic și bioetician Jean Boboc, de la Paris, ne‑a vorbit despre salturile din domeniul eugeniei - ramură a științei care urmărește îmbunătățirea genetică a omului prin diferite mijloace de intervenție - care are ca țintă transhumanismul și prin acesta, ca ultim scop, pervertit, eradicarea umanului din om, a sufletului, spiritului, sexului etc. Într‑o expunere cu trimitere la elemente apocaliptice, părintele Jean ne‑a spus că bioetica seculară, chiar și cea creștină, occidentală, nu poate garanta existența omului așa cum l‑a plămădit Dumnezeu. Datorită unor agende anticreștine, s‑a ajuns ca aproape totul să fie manipulat la nivel genetic, astfel încât în scurt timp vom fi confruntați cu hibrizi umani de laborator, în care se combină și se manipulează materialul genetic de la mai multe persoane, o posibilă realitate cu adevărat înfricoșătoare!
La cârma acestor experimente se află oameni de știință eminenți din toată lumea, în special din Vest, această tendință fiind pe cale să se generalizeze în toate statele dezvoltate. În China se prevalează transplantul de organe obținute prin clonare, iar în Rusia s‑a răspândit fenomenul închirierii unui pântece matern.
În final, precizăm că la vârful cercetării orientarea generală a științei este de a nu mai crede în suflet, ci în gene, pentru că acestea supraviețuiesc din generație în generație. Cu toate acestea, încheind în nota creștină a nădejdii, avem credința că nu există libertate umană dincolo de libertatea lui Dumnezeu, Cel ce l‑a făcut pe om, cerul și pământul, toate cele văzute și nevăzute. (Pr. dr. Liviu Barbu; Parohia ortodoxă română „Sfânta Mucenică Filoteea” din Norwich, Marea Britanie)