Eveniment dedicat Sfintei Scripturi, la Facultatea de Teologie clujeană

Data: 16 Noiembrie 2018

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca s-a desfășurat, marți 13 noiembrie, un eveniment dedicat sărbătoririi Sfintei Scripturi, sub genericul „330 de ani de Scriptură în Limba noastră sfântă”. La eveniment au participat Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, invitaţi.

Cu acest prilej, pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan, a susţinut conferința „Sfânta Scriptură – Revelarea veșniciei și cale pentru mântuirea credincioșilor”.

„Să fim dintru început fii ai Bisericii lui Hristos, să-I mul­țumim că ne-a ajutat să rămânem și în vremuri ca cele care au fost altădată, ca și în vremuri pe care le trăim acum. Să rămânem așa cum au fost bunii și străbunii noștri. Ne regăsim în Sfânta Biserică, pe care n-am luat-o nu știu după câți ani de existență a neamului nostru, ci dintru începuturile neamului nostru. Așa trebuie să gândim și așa trebuie să reflectăm și la timpurile apocaliptice”, a spus pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan.

Au mai luat cuvântul IPS Mitropolit Andrei şi pr. prof. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și cadru didactic la Catedra de Vechiul Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă, iar pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facul­tății de Teologie Ortodoxă, i-a acordat pr. prof. dr. Dumitru Abrudan o Diplomă de excelență și medalia Facultății, în semn de prețuire pentru formarea a numeroase generaţii de studenţi teologi, dintre care, o parte, sunt în prezent profesori ai facultăţii clujene. Pe holul de la etajul I al Facultății de Teologie Ortodoxă a avut loc și o expoziție cu diferite ediţii ale Sfintei Scripturi. În data de 13 noiembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și Ziua Bibliei. (Silvia Filipoi)