Eveniment dedicat tradiţiilor culinare din Dolj

Un articol de: Gabriela Firu - 16 Mai 2018

Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj au organizat ieri, 15 mai, la Casa Universitarilor, evenimentul „Dolju-n bucate”. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Universitatea din Craiova, cu sprijinul voluntarilor din localitățile Bârca, Dăbuleni, Calafat, Urzicuța, Izvoare, Grecești - Cernătești, Plenița, Mischii, Bratovoești, din asociațiile studențești de la facultățile de litere și horticultură, din Asociația Studenților Basarabeni din Craiova, precum și de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

Ca și la edițiile anterioare ale proiectului „Dolju-n bucate”, fiecare comunitate rurală participantă la eveniment a venit îmbrăcată în port popular, cu preparate tradiționale specifice acestui județ, dar și altor regiuni românești sau românilor de peste Prut, a căror bucătărie este păstrată aici de cei pe care viața i-a adus în acest colț de țară. „Oaspeții s-au putut delecta cu frumusețea cântecului popular interpretat de solistul Liviu Olteanu, acompaniat la vioară de Aurică Voinescu, membru al cunoscutului Taraf din Grecești, cu jocul tradițional dăruit de Ansamblul «Hora Desnățuiului» al Casei de Cultură «Adrian Păunescu» de la Bârca, admirând obiectele decorative din lemn realizate de Rodica și Viorel Dîlganu din Craiova. Anca Dumitrescu a readus în peisaj «Covorul oltenesc» țesut în atelierul din comuna doljeană Măceșu de Jos, iar Liliana Dobrițoiu a prezentat frumoasa ie românească. Și această ediție «Dolju-n bucate» împlinește dorința echipei CJCPCT Dolj de a-i ține aproape pe tineri de lumea satului tradițional și, în același timp, de a pune în valoare gospodarii comunităților rurale, oameni minunați care își asumă responsabilitatea conservării și promovării identității locale”, au precizat reprezentanții Centrului Creației Populare Dolj.

În jurul meselor cu bucate s-au făcut auzite povestiri despre copilăria de altădată, viața satului, despre rădăcini, identitate, dragoste pentru pământ, greutăți, nevoi, așteptări. De la început, din 2014, proiectul „Dolju-n bucate” a implicat îndeosebi comunitatea locală, cetăţenii fiind primii susţinători ai acestuia. Importante momente „Dolju-n bucate” s-au organizat în colaborare cu localitățile Dăbuleni, Calafat, Bârca, Urzicuţa, Giurgița, Izvoare, Pielești, Grecești, Cernătești, Ghidici, Maglavit, Desa, cu Forumul de Prietenie Româno-Macedonean și Casa de Cultură „Amza Pellea” din Băilești, ATRECO, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.