Eveniment filatelic la București
La Biblioteca Naţională a României din București este deschisă până la 19 aprilie expoziţia filatelică mondială EFIRO 2024. Potrivit Poştei Române, unul dintre organizatori, participă peste 600 de expozanţi din 67 de ţări, cu peste 2.500 de panouri expoziţionale, dar și administraţii poştale şi 120 de oficiali străini. Standul Poştei Române oferă o incursiune în serviciile poştale naționale şi un ghişeu mobil având cărţi poştale şi timbre unicat. (C. Z.)