Eveniment închinat ocrotitorilor învăţământului teologic la Timişoara
Joi, 27 ianuarie, în "Aula Magna" a Universităţii de Vest din Timişoara, s-a desfăşurat manifestarea cultural-spirituală "Sfinţii Trei Ierarhi, modele ale sfinţeniei umane", organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii spirituali ai învăţământului teologic.
La acest eveniment, dedicat celor trei mari teologi ai Bisericii, a participat Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al eparhiei, prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, decanul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, pr. conf. univ. dr. Nicolae Morar, şeful Catedrei de Teologie, precum şi profesorii şi studenţii instituţiei de învăţământ teologic din Timişoara. În cadrul întâlnirii, lect. univ. dr. Daniel Lemeni, profesor în cadrul Facultăţii de Teologie, a prezentat referatul "Sfinţii Trei Ierarhi, modele ale sfinţeniei umane", în care a subliniat nevoia de modele vii ale sfinţeniei pentru credincioşii de astăzi şi totodată a menţionat că sfinţenia nu reprezintă altceva decât firescul omului. "Orice comemorare a unui sfânt al Bisericii noastre, pe lângă faptul că este un prilej de bucurie, este, în acelaşi timp, şi un prilej cu ocazia căruia noi, oamenii, putem măsura apropierea sau îndepărtarea noastră de sfinţenie. Prin titlul ales, am vrut să subliniez şi să accentuez faptul că sfinţenia stă în posibilitatea noastră, este la îndemâna noastră, ea reprezintă până la urmă firescul omului, starea noastră normală, omul în splendoarea normalităţii sale. De asemenea, am vrut să accentuez faptul că sfinţenia nu este ceva intangibil, rezervată doar unor persoane excepţionale alese de Dumnezeu, ci ea stă în puterea noastră, în alegerea noastră, în deciziile pe care le luăm în viaţa de zi cu zi şi până la urmă acest deziderat la care ne cheamă Hristos a constituit dintotdeauna scopul omului", a menţionat lect. univ. dr. Daniel Lemeni. Pr. conf. univ. dr. Nicolae Morar, în cuvântul adresat studenţilor teologi cu acest prilej, a specificat importanţa deosebită a acestor trei mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii, pentru învăţământul teologic românesc, dat fiind faptul că, prin excelenţă, au cultivat teologia de performanţă, iar prin viaţa lor bineplăcută înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, constituie adevărate modele sprirituale pentru tinerii teologi. În finalul manifestării, corul Facultăţii de Teologie, condus de pr. conf. univ. dr. Nicolae Belean, a interpretat Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi şi un ales buchet de pricesne. (George Giurgiu)