Eveniment religios la Garnizoana Roman

Un articol de: Ziarul Lumina - 31 Iulie 2015

Ieri, 30 iulie 2015, la iniţiativa  conducerii Garnizoanei Roman şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Garnizoana Roman a avut loc sfinţirea unei troiţe închinate eroilor români căzuţi în cele două războaie mondiale.

Sfinţirea troiţei amplasate în incinta unităţii militare s-a dorit a fi un eveniment comemorativ ce a marcat împlinirea a cinci ani de la înfiinţarea Comandamentului Bazei III Logistică (Zargidava) Roman. La eveniment au participat invitaţi de seamă de la unităţile militare din ţară, între care domnul General Maior Foca Petrică Lucian, comandantul Diviziei II Getica.

Între ctitorii care au contribuit la ridicarea troiţei ce poartă hramul Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, amintim pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, pe domnul colonel Lahman Ioan, comandantul Garnizoanei Roman, precum şi personalul Comandamentului Bazei III.

Delegat din partea Centrului eparhial a fost părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ, care a adresat celor prezenţi cuvântul de binecuvântare din partea ierarhului şi a vorbit totodată despre importanţa cinstirii eroilor neamului şi a respectării valorilor culturale şi religioase pentru care aceştia au plătit preţul suprem.

La final, părintele arhimandrit Pimen Costea a oferit domnului colonel Lahman Ioan, din partea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, distincţia de ctitor, pentru implicare deosebită în promovarea valorilor cultural-religioase naţionale.