Eveniment tradiţional de joc şi cântec în parohia olteană Jieni
Parohia Jieni din localitatea Rusăneşti, judeţul Olt, a organizat luna aceasta Festivalul tradiţional „Hora satului”. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Presfinţitului Episcop Sebastian, sub coordonarea preotului paroh Cristian Guguleanu. Programul s-a desfăşurat în faţa bisericii parohiale şi a constat în interpretarea pentru aproximativ două ore de cântece şi jocuri populare olteneşti. Astfel, într-o atmosferă de sărbătoare remarcabilă, participanţii, tineri şi vârstnici, s-au prins într-o horă frăţească a bucuriei.
Hora satului era, pe timpuri, evenimentul cel mai aşteptat, locul unde se legau prietenii, unde tinerii, băieţi şi fete, se cunoşteau, se împrieteneau, iar bătrânii participau cu toată inima pentru a uita de grijile şi greutăţile vieţii.