Evenimente ale ASCOR dedicate familiei
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, Filiala Cluj-Napoca organizează două evenimente deosebite dedicate familiei. Astfel, luni, 8 februarie, de la ora 20:00, la Amfiteatrul Facultăţii de Chimie (Parcul Mare – Str. Arany Janos, nr. 11) ASCOR îl va avea ca invitat pe pr. Mihai Andrei Aldea de la Parohia „Sfântul Daniil Sihastrul” din Bucureşti. Tema întâlnirii va fi „Familia – mica biserică”.
Tot săptămâna viitoare, joi 11 februarie la ora 19.00, după slujba Vecerniei de la Biserica Studenţilor, la Sala C4 din Complexul Cantinei „Haşdeu” (Str. Haşdeu, nr. 45) vor avea loc discuţiile cu părintele Ciprian Negreanu pe tema „Familia şi Biserica”. Evenimentele au loc în perioada în care se desfăşoară „Săptămâna căsătoriei” la Cluj-Napoca în cadrul căreia se organizează acţiuni de susținere a familiei şi în contextul iniţierii şi susţinerii proiectelor de ocrotire a familiei întemeiate pe căsătoria aşa cum a fost rânduită şi binecuvântată de Dumnezeu.