Evenimente artistice și aniversare în Mitropolia Olteniei
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, marți, 12 noiembrie, la Filarmonica Oltenia din municipiul Craiova a avut loc un concert de muzică bizantină susținut de mai multe grupuri psaltice și interpreți de muzică bisericească. Câteva zile mai târziu, sâmbătă, 16 noiembrie, chiriarhul locului a sărbătorit împlinirea a 67 de ani de viață.
În deschiderea evenimentului de la Filarmonica Oltenia, părintele conf. dr. Adrian Ivan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, a susținut prelegerea intitulată „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale - Muzica bizantină ca mistagogie”, în care a vorbit despre rolul muzicii sacre în viața Bisericii Ortodoxe. Programul muzical a fost deschis de Grupul psaltic „Tronos Junior” al Patriarhiei Române, condus de psaltul Ioan Balaban. În continuare, a fost invitat pe scenă Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, condus de arhid. lect. dr. Victor Șapcă. De asemenea, a urcat pe scenă și tânăra Ana Nuță, care, după ce a interpretat câteva cântări bisericești, a dirijat Grupul psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana diaconița”. În a doua parte a concertului, a urcat pe scenă interpreta libaneză Ribale Wehbé, invitata specială a serii, care a interpretat mai multe cântări psaltice, spre încântarea și bucuria duhovnicească a celor prezenți. În cadrul evenimentului, a avut loc o expoziție de fotografie a icoanelor realizate de pictorul bisericesc Costel Olărean, sub îndrumarea părintelui lect. dr. Adrian-Cristian Mazilița, icoane ce împodobesc sala de festivități a Centrului eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Organizată cu sprijinul Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, galeria foto a cuprins, sumar, elemente teoretice fundamentale de muzică bizantină, precum și chipuri de melozi, imnografi și protopsalți care au trudit de-a lungul istoriei la evoluția acestei arte. Întregul eveniment a fost organizat ca parte a turneului național de promovare a muzicii bizantine intitulat „Caravana Creștină”. Turneul se desfășoară în perioada octombrie-decembrie 2024 în șapte orașe importante: București, Ploiești, Brașov, Arad, Constanța, Craiova și Drobeta-Turnu Severin, ne-a transmis părintele Teodor Marcu.
Sâmbătă, 16 noiembrie, la împlinirea vârstei de 67 de ani, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu i-a binecuvântat, la Centrul eparhial din Craiova și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, pe toți fiii duhovnicești care au venit să își exprime dragostea față de ierarh și recunoștința față de Bunul Dumnezeu. Chiriarhul le-a întors tuturor celor care l-au vizitat urările de bine, dorindu-le ajutor și ocrotire de la Maica Domnului.