Evenimente bisericești în Arhiepiscopia Timișoarei

Data: 10 Aprilie 2023

În Duminica Floriilor, numeroși credincioși bănățeni au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Timișoara de Înalt­preasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Chiriarhul locului a adresat credin­cioșilor un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat înțelesul teologic al praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.
La final, potrivit tradiției, cre­din­cioșii prezenți au primit ramuri binecuvântate de salcie.

La ceas de seară, după slujba Deniei, Catedrala Mitropolitană a găzduit un concert de muzică bisericeas­că, susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Epifania” din Ti­mișoara, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari, prezentat de pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.

În ajunul sărbătorii Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim a fost organizată tradiționala „Procesiune a Floriilor”. Pelerinii au plecat de la Centrul eparhial și de la Biserica „Naș­terea Maicii Domnului” a Parohiei Iosefin din Timi­șoa­ra și au fost întâm­pi­nați la Catedrala Mitropolitană de către Prea­sfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoarei, împreună cu preoții lăcașului de rugăciune. După momentul primirii coloanelor de preoți și credin­cioși, a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, se arată pe mitro­po­lia-banatului.ro.