Evenimente bisericești în Arhiepiscopia Timișoarei
Începutul anului universitar 2023‑2024 a fost marcat luni, 2 octombrie, și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara prin rugăciune și un moment festiv. În mijlocul studenților și cadrelor didactice a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a rostit un cuvânt de binecuvântare. În ajun, ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei la Parohia Fabric Est din Timișoara, la finalul căreia a sfințit noile cruci care vor fi așezate pe turlele bisericii parohiale aflate în construcție.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara deschiderea anului universitar a debutat cu Acatistul Mântuitorului săvârșit în Capela „Sfinții Trei Ierarhi”. În continuare, a avut loc un moment festiv care a cuprins alocuțiuni rostite de cadre didactice și de reprezentanți din conducerea Universității de Vest din Timișoara, ne‑a transmis pr. Marius Mircia.
În cuvântul de binecuvântare rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a subliniat în acest context componentele morale și educaționale ale studentului teolog, viitorul preot sau profesor de religie. De asemenea, ierarhul a evidențiat nevoia de modele în societatea actuală.
La eveniment a fost prezentă și prof. dr. Loredana Pungă, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care i‑a încurajat pe studenți: „Ne bucurăm că ați ales Universitatea de Vest și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. Deveniți parte a unei instituții deosebit de dinamice, secția de Teologie, care este cea mai dinamică zonă în ultimii ani, cu cea mai importantă creștere pe multiple bariere”.
În acest an, la Facultatea de Teologie s‑au înscris 37 de studenți. Pentru cursurile de masterat sunt alocate 30 de locuri.
În ajun, ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei la Parohia Fabric Est din Timișoara, din Protopopiatul Timișoara 2, la finalul căreia a sfințit noile cruci care vor fi așezate pe turlele bisericii parohiale aflate în construcție. Biserica nou construită are hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, ne‑a transmis pr. Marius Sfercoci.