Evenimente bisericești în comunitățile românești din străinătate
În comunitățile românești din diasporă s-au desfășurat săptămâna trecută o serie de evenimente de importanță deosebită pentru viața bisericească. Astfel, în cadrul slujirilor tradiționale, ierarhii români au rostit cuvinte de învățătură despre importanța rugăciunii curate. Totodată, noi slujitori au fost prezentați comunităților pe care le vor sluji, fiind instalați după practica îndătinată în Biserica noastră.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, s-a aflat în Duminica a 33-a după Rusalii în sânul comunității românești din orașul Victor, statul american New York, care și-a sărbătorit al doilea hram. Ierarhul român a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii, se arată pe site-ul mitropolia.us.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea Duminicii Vameșului și a Fariseului, subliniind folosul smereniei și rolul ei în urcușul duhovnicesc al fiecărui credincios.
Italia
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în prima duminică a Triodului în mijlocul comunității parohiale „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din orașul italian Verona. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit un nou preot pe seama parohiei gazdă, se arată pe site-ul episcopia-italiei.ro.
După Dumnezeiasca Liturghie, ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la noua biserică și la complexul parohial, oferind gramate episcopale părintelui paroh Gabor Codrea și membrilor Consiliului și Comitetului parohial.
La începutul săptămânii trecute, preoții din protopopiatele Lazio I, Lazio III, Lazio IV și Piemonte I s-au adunat în primele ședințe clericale din acest an, în care au fost discutate probleme administrativ-pastorale și misionare. În cadrul acestor ședințe a fost prezentată noua structură jurisdicțională a eparhiei, precum și noii protopopi pentru protoieriile Lazio I, Lazio III şi Lazio IV.
Spania
În Duminica Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Madrid, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat înțelesurile textului evanghelic duminical: „Atunci când ne lăudăm cu faptele noastre cele bune, nu suntem plăcuți în fața Domnului. Dacă ne mândrim cu ceea ce facem, Dumnezeu ne va sta împotrivă. Suntem atât de slabi în credință, atât de neputincioși în credința noastră, pentru că nu am biruit mândria, pentru că ne hrănim sufletele cu mândrie”.
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din orașul spaniol Salamanca.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre Triod ca perioadă de pregătire: „Am început perioada Triodului, un timp în care ne pregătim pentru marele praznic al Învierii Domnului. În vechime, acesta era timpul în care catehumenii se pregăteau pentru Taina Sfântului Botez, pe care o primeau în Sâmbăta Mare și care devenea propria lor înviere la viața cea nouă în Hristos și în Biserică. În același chip, și pentru noi, Postul cel Mare poate fi un timp de redescoperire a botezului nostru”.
Ungaria
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia românească din Micherechi. Cu acest prilej, ierarhul a instalat noul paroh al comunității, în persoana părintelui Ionuț Teodor Negrău, se arată într-un comunicat al Biroului de presă eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre Duminica Vameșului și a Fariseului, ce inaugurează perioada Triodului, care ne pregătește pe toți pentru a înțelege mai bine și a primi așa cum se cuvine sărbătoarea Sfintelor Paști, garanția faptului că și noi, cei care credem în Hristos și Îi urmăm poruncile, vom dobândi acest mare dar al învierii din morți și al vieții celei veșnice.
La final a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru fostul paroh al bisericii, părintele Ioan Bun, trecut la Domnul la începutul acestui an.
Norvegia
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit Sfânta Liturghie în mijlocul românilor din capitala Norvegiei, Oslo, a transmis TRINITAS TV.
În omilia rostită, ierarhul a vorbit despre perioada Triodului: „Astăzi ni s-au deschis uşile pocăinţei, intrând în perioada liturgică a Triodului, în urcuşul nostru duhovnicesc spre Sfintele Paşti. Ne pregătim să punem început bun prin postire şi rugăciune în Postul Mare, Sfintele Păresimi. Parabola din această duminică se referă la cei doi oameni care au mers să se roage la Templu. Aceşti doi bărbaţi, fariseu şi vameş, au urcat, pentru că de fiecare dată când ne apropiem de Dumnezeu trebuie să urcăm din treaptă în treaptă, până la nepătimire şi unirea cu Dumnezeu”.
La final, credincioşii au primit daruri din partea Preasfinţiei Sale.