Evenimente bisericești în diaspora ortodoxă românească

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 21 Octombrie 2020

În Duminica a 20-a după Rusalii, ierarhii ortodocși români din diasporă au săvârșit Sfânta Liturghie în catedrale episcopale și au efectuat vizite pastorale în comunități românești, unde au rostit cuvinte de învățătură și au botezat copii. La Centrul eparhial din Giula, Ungaria, a fost binecuvântat și inaugurat un imobil recent refăcut și extins, iar credincioșii din partea de nord a Norvegiei, de dincolo de Cercul Polar, s-au bucurat în această perioadă de prezența Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2020, Sfânta Liturghie la parohia ortodoxă română din Valdemoro, Spania, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe obispadoortodoxo.es.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a prezentat semnificațiile morții, precum și modul în care trebuie să se raporteze creștinii la moarte. „Moartea nu este o pierdere, ci o despărțire, mai exact un Paști. Cuvântul paști (pesah) înseamnă trecere. Paștile iudaic - trecerea prin Marea Roșie - preînchipuia Paștile cele Mari și Sfințite, adică Învierea Domnului Hristos. El a învins moartea, iar moartea noastră biologică este pentru noi o trecere înspre viața veșnică. Moartea nu este ceva firesc, ci oarecum un accident, survenit prin păcat și neascultare. Adam și Eva, neascultând porunca, atunci când au mâncat, au murit duhovnicește. Mântuitorul arată prin această minune dovada biruinței morții”, a spus Preasfinția Sa. 

La finalul slujbei, părintele paroh Dorin Sas a primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei Crucea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Ungaria

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2020, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Giula, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. 

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre bunătatea, grija și purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos: „Stăpânul vieții și al morții îl cheamă din nou la viață pe tânărul decedat, singurul copil al mamei sale, care pe deasupra mai era și văduvă, iar pe aceasta o mângâie atât cu cuvântul, cât mai ales prin faptul că înlătură din sufletul ei pricina pentru care ea se afla în suferință și la capătul puterilor, atunci când îl reprimește înapoi pe fiului ei înviat. În această vreme, când lumea întreagă se află sub teroarea fricii și a temerii de boală și de moarte, este cu atât mai important acest model care ne vorbește despre încă o cale pentru omul contemporan, cea a credinței în Bunul Dumnezeu, care aduce lumină în întuneric și pace în suflete și care nici măcar nu este nouă, ci este cunoscută de toți creștinii dreptmăritori încă din timpul Mântuitorului, Care a făcut astfel de minuni nemaiîntâlnite și Care poartă de grijă tuturor celor ce cred în El”. 

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, ierarhul a binecuvântat un nou imobil la Centrul eparhial din Giula, refăcut, extins și amenajat cu sprijin financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte. La eveniment au fost prezenți membri ai Permanenței Consiliului eparhial și reprezentanți ai autorităților centrale: Mircea Leucea, ministru plenipotențiar și reprezentant al Ambasadei României la Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Giula.

La final, Preasfinția Sa le-a oferit icoane și distincții de vrednicie persoanelor care s-au implicat în derularea proiectului, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. 

Norvegia

În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfin­țitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul credin­cioșilor din orașul Tromsø, situat în nordul Regatului Norvegiei. Cu acest prilej, Prea­sfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare” și „Sfânta Muceniță Lucia din Roma”, informează TRINITAS TV.

În cuvântul de învățătură, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă nădejde în purtarea de grijă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Mântuitorul este părtaș la durerile noastre. El ne alină, ne întărește, ne înnoiește și ne ridică din fatalismul tragic al morții. Iisus Hristos ne scoală din moarte la viață. Dumnezeu niciodată nu ne lasă singuri, nu ne abandonează, ci se face părtaș la suferința noastră. El nu a venit să înlăture suferința, ci a venit să o umple de prezența Sa. De aceea, de multe ori, în fața nenorocirilor deznădăjduim și ne pierdem curajul. Însă, să nu uităm că Hristos este alături de noi. El este curajul și bucuria noastră”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Macarie.

La final, ierarhul le-a oferit celor prezenți iconițe și cărți duhovnicești.

De asemenea, sâmbătă, 17 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia din localitatea Skjervøy, ocrotită de Sfântul Leontie de la Rădăuți, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul și Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin.

Cu acest prilej, ierarhul a botezat doi copii și i-a binecuvântat pe cei prezenți.