Evenimente bisericești la două parohii din Ungaria
În perioada 24-25 august 2019, în două parohii ortodoxe române din Ungaria au avut loc mai multe activități duhovnicești și educaționale. În Duminica a 10-a după Rusalii, a minunii vindecării lunaticului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Chitighaz din Ungaria, iar în localitatea Micherechi, 25 de copii au participat la un eveniment educativ creștin-ortodox.
În Duminica a 10-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Chitighaz, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită, care evidențiază durerea sufletească mare a tatălui copilului lunatic, dar și credința sa, care îl aduce pe acesta în fața Domnului nostru Iisus Hristos, care prin puterea Sa cea dumnezeiască a alungat demonul. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre importanța credinței în viața oamenilor, care îi poate ajuta pe aceștia în împrejurările grele prin care ei au de trecut. Credința le aduce oamenilor liniște și echilibru sufletesc, într-o lume tulburată din multe puncte de vedere, îi apropie mai mult de Dumnezeu și de semenii lor și îi face să fie mai buni, a explicat ierarhul. La final, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului la împlinirea a 3 ani de la trecerea la cele veșnice a prezbiterei Elena Olteanu (1974-2016), soția preotului paroh Florin Olteanu, și a rostit un cuvânt în care a subliniat faptul că prezbitera Elena va rămâne o pildă vie și o amintire luminoasă în cugetul familiei și al tuturor celor care au cunoscut-o.
Activități educative la şcoala generală din Micherechi
La Şcoala Generală Românească din Micherechi, Ungaria, 25 de copii care participă la ora de religie în timpul anului școlar au fost prezenţi sâmbătă, 24 august 2019, împreună cu directorul școlii și cadrele didactice de la această instituție de învățământ, la un eveniment educativ creștin-ortodox dedicat acestora. Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate de către părintele protos. Visarion Tuderici, secretarul eparhial al Episcopiei din Ungaria și profesorul lor de religie. În cadrul slujbei, copiii au rostit „Crezul” și „Tatăl nostru”. Activitățile au continuat la școală, unde copiii au deslușit tainele icoanei ortodoxe și au pictat fiecare în parte câte o icoană pe sticlă reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. În continuare, părintele Cosmin Pop le-a explicat copiilor simbolismul culorilor în iconografia ortodoxă, precum și folosul cinstirii sfintelor icoane. În această zi, copiii au confecționat felicitări de tip „kirigami” dedicate celor dragi și s-au jucat împreună jocuri educative și amuzante.