Evenimente bisericeşti la Silistra, Bulgaria

Data: 06 Noiembrie 2012

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit duminică, 4 noiembrie 2012, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Silistra - Bulgaria şi a participat la simpozionul organizat cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea mitropolitului Ilarion de Durostor.

În sala festivă a Muzeului de Artă din Silistra a avut loc apoi un simpozion dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea primului mitropolit al Eparhiei Durostorului, mitropolitul Ilarion. Au fost prezenţi ierarhi din Biserica Ortodoxă Bulgară, ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina şi ai Bisericii Ortodoxe Române, oficialităţi locale şi alte persoane interesate. Preasfinţitul Visarion a transmis mai întâi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, după care a evidenţiat personalitatea de excepţie a ierarhului comemorat: "Mitropolitul Ilarion a fost un ierarh ce şi-a înţeles pe deplin misiunea sa de păstor sufletesc şi de povăţuitor de conştiinţe. A fost un om înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri şi virtuţi. La loc de cinste se înscriu în viaţa lui smerenia şi rugăciunea pe care le-a experiat pe parcursul întregii sale vieţi de 97 de ani. Tocmai de aceea a fost iubit de păstoriţii săi, fiind în acelaşi timp un prieten sincer al Bisericii Ortodoxe Române, pe care a vizitat-o de mai multe ori". După simpozion participanţii au vizitat Biserica "Sfântul Dimitrie" din Calipetrovo - monument istoric, precum şi centrul cultural ce poartă numele mitropolitului Ilarion. Aici, Centrul eparhial a oferit o masă participanţilor. (Alexandru Chituţă)