Evenimente culturale în Episcopia Caransebeșului
În municipiul Reșița, județul Caraș-Severin, a avut loc în data de 1 mai cea de-a 15-a ediție a Festivalului Coral de Muzică Religioasă „Miron Cristea”, dedicat în special corurilor parohiale.
Festivalul a reunit la Biserica „Schimbarea la Față”-Govândari nouă formații corale din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Invitatul special a fost Corul psaltic al Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Nera.
La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a vorbit despre însemnătatea acestui moment muzical: „Piesele pe care le-am ascultat s-au legat mai mult de Praznicul praznicelor. Ne-am bucurat de mai multe variante ale troparului Învierii, am ascultat imnuri ale Învierii Mântuitorului Hristos, alcătuiri liturgice prezente în rânduiala slujbei Învierii Domnului și bineînțeles, nu în ultimul rând, am ascultat și câteva piese patriotice”.
Toate corurile participante au primit plachete, diplome, cărți, iconițe și alte daruri.
Sâmbătă, 3 mai, s-a desfășurat și Festivalul de poezie în grai bănățean „Credință și lumină”. Manifestarea a fost organizată pe două sesiuni. Una științifică, desfășurată la Centrul „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”, iar cea de-a doua, artistică, la Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, Caraș-Severin.
La festival au participat 150 de personalități ale vieții literare bănățene, potrivit sursei citate.