Evenimente culturale şi artistice în Episcopia Caransebeşului
În ultimele zile, la Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeşului au avut loc mai multe evenimente deosebite. Sâmbătă, 29 mai, s-a desfășurat cea de-a 11-a ediție a festivalului de poezie în grai bănățean „Credință și Lumină”. Ulterior, de Ziua Internaţională a Copilului, a avut loc festivitatea de premiere la nivel eparhial a Concursului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”.
Primul eveniment a debutat cu secțiunea științifică, desfăşurată în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului, care a inclus lansarea unor cărți și reviste, dar și susţinerea unor comunicări științifice ale cercetătorilor etnografi. La această secțiune au luat parte și membrii Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean care, la momentul potrivit, au recitat poezii dialectale și poezii religioase. Manifestarea culturală a continuat cu secțiunea artistică, desfășurată în curtea Reședinței episcopale, în cadrul căreia copii și tineri iubitori ai graiului bănățean au interpretat poezii dialectale, iar tinerii muzicieni din cadrul Ansamblului „Timișul” din Timișoara, dirijat de Nicolae Baniciu, au bucurat auditoriul cu un recital de muzică populară bănățeană. La acest festival, ce are ca scop promovarea și conservarea graiului bănățean, a cântecelor, tradițiilor, obiceiurilor și portului popular din Banat, au luat parte Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, precum și foarte mulți iubitori ai folclorului, care s-au bucurat de creațiile literare în versuri, împletite cu cântece populare bănățene.
Organizat de Episcopia Caransebeșului, în colaborare cu Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Ansamblul „Timișul” din Timişoara și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, Festivalul „Credință și Lumină” face parte din cea de-a 14-a ediție a „Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului”.
Marţi, 1 iunie, în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial, copiii şi tinerii participanţi la Concursul național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni” au fost premiaţi. Evenimentul a debutat cu un moment artistic susținut de Corul „Pui de cer” al Centrului de tineret din Moniom, dar și de alți tineri care fac parte din celelalte centre de tineret ale Episcopiei Caransebeșului. În continuare, a fost prezentat cadrul general al concursului, fiind expuse portofoliile celor trei grupuri participante la nivel eparhial. Câștigătorul etapei eparhiale a fost premiat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu diplome și daruri. De asemenea, participanții la acest concurs au primit din partea Preasfinţitului Părinte Lucian Diploma „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Din încredințarea ierarhului, la eveniment a fost prezent părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural în cadrul Episcopiei Caransebeşului, care a înmânat daruri tinerilor participanți. Fiind Ziua Internațională a Copilului, și membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte au oferit câteva momente artistice.