Evenimente culturale și comemorative în Arhiepiscopia Timișoarei
În Arhiepiscopia Timișoarei s-au desfășurat zilele acestea evenimente culturale și comemorative dedicate eroilor și victimelor Revoluției din decembrie 1989, dar și concerte de Crăciun și acțiuni social-filantropice. Duminică seară, 17 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la concertul de colinde intitulat „La Betleem, în noapte”, care a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.
Concertul de colinde de la Catedrala Mitropolitană a fost susținut de trei formații corale: Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, dirijat de prof. dr. Maria Gyuris; Corala „Filaret Barbu” a preoților, profesorilor de religie și cântăreților bisericești din Lugoj, dirijată de preotul Cristian Cerbu, și Corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Timișoara, dirijat de pr. asist. Laurian Popa, ne-a transmis pr. Marius Mircia.
La finalul concertului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre rolul colindelor creștinești și strămoșești în viața Bisericii și a poporului român.
În aceeași zi a avut loc la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Iosefin din Timișoara și concertul de Crăciun „Vestim Nașterea”, ajuns la a 19-a ediție. Au cântat Corala bărbătească „Epifania”; Corala „Preot Nicolae Belean” a Parohiei ortodoxe „Sfântul Nicolae”-Timișoara Nord și Corala „Doina Banatului” a Parohiei Iosefin.
Toți coriștii și sute de copii au primit la final pachete cu dulciuri și jucării din partea organizatorilor. Tot duminică, 17 decembrie, 200 de persoane au primit hrană caldă la cantina Parohiei Iosefin, iar cei cu probleme de deplasare au primit pachete cu alimente la domiciliu din partea voluntarilor. Ajutoarele sunt acordate în urma anchetelor sociale efectuate de voluntarii parohiei și ai Fundației „Preot Ioan Olariu”.
Sâmbătă, 16 decembrie, au debutat și comemorările dedicate evenimentelor din decembrie 1989. La Biserica Martirilor din Timișoara, a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar în demisolul bisericii a fost așezată urna cu o parte din cenușa eroilor martiri din Timișoara, incinerați la crematoriul din București. La Sfânta Liturghie au fost pomeniți toți eroii-martiri ai Revoluției și familiile acestora, de față fiind și reprezentanții asociațiilor de revoluționari din oraș.
Duminică, 17 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a săvârșit la Catedrala Mitropolitană slujba Parastasului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pentru eroii și luptătorii răpuși de gloanțe în urmă cu 34 de ani. Au fost prezenți și reprezentanți ai oficialităților centrale, locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor celor căzuți în Revoluție, precum și membri ai asociațiilor și fundațiilor care păstrează vie memoria celor ce și-au dat viața în decembrie 1989.
După slujba de pomenire, la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane au fost depuse coroane.
Sâmbătă, 16 decembrie, la Filarmonica Banatul din Timișoara a avut loc un concert vocal-simfonic comemorativ, dedicat victimelor Revoluției din 1989. Astfel, Orchestra simfonică și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara s-au reunit sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea, pentru a interpreta o lucrare în primă audiție: Recviem „In memoriam” dedicat victimelor comunismului. Lucrarea a fost realizată de șapte compozitori din șapte state foste comuniste, care au trecut, la fel ca România, prin revoluții în anul 1989.