Evenimente de evocare a personalității Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul organizate pentru tineri în Protopopiatul Blaj
În Protopopiatul Blaj au avut loc joi, 20 octombrie, trei acțiuni culturale care au constat în evocarea personalității Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Acestea au fost organizate în cadrul instituțiilor de învățământ din comuna Jidvei, satul Sânmiclăuș și municipiul Blaj.
Astfel, la Liceul Tehnologic din Jidvei, în prezența parohului Dorin Lazăr de la Parohia Jidvei, a directoarei liceului, prof. Carmen Stan, și protopopului de Blaj, Ovidiu Pop, profesorul de religie Marius Iorga a prezentat chipul cărturăresc și misionar al Sfântului Martir Antim Ivireanul. A fost, de asemenea, organizat și un moment artistic, în cadrul căruia Ansamblul „Fetele de la Căpâlna” au prezentat jocul și strigările specifice zonei Târnavelor.
Parohia Sânmiclăuș, în parteneriat cu Școala generală din aceeași localitate a organizat o prezentare power-point a vieții și activității cultural-misionare a Sfântului Antim Ivireanul. Școala gimnazială „Toma Cocișiu” din municipiul Blaj a găzduit un eveniment de evocare a misiunii bisericești a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
„Cei peste 80 de tineri elevi participanți la cele trei acțiuni au primit cu bucurie modelul blândul păstor, jertfitor pentru credința ortodoxă și exemplu de cărturar creștin. Întregul program din această zi s-a înscris în planul de activități al Grupului de inițiativă al Protopopiatului Blaj pe anul 2016 și se înscrie în seria de evenimente cultural-educative şi religioase dedicate <Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox> şi <Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti>, după cum a fost declarat anul 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României”, a precizat protopopul de Blaj, Ovidiu Pop.