Evenimente de marcă dedicate Episcopului Melchisedec Ştefănescu
Manifestările din cadrul Zilelor “Melchisedec Ştefănescu“ au continuat în perioada 13-15 mai 2016, la Roman şi Gârcina. Evenimentele religioase, culturale şi ştiinţifice s-au bucurat de prezenţa unor invitaţi deosebiţi din judeţul Neamţ şi nu numai.
Episcopul Melchisedec Ştefănescu a fost comemorat în Eparhia Romanului şi Bacăului prin ample manifestări, la împlinirea a 124 de ani de la trecerea sa în veşnicie. Acestea au debutat joi, 12 mai 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, fiind organizate pentru cel de-al 16-lea an consecutiv. Vineri, 13 mai 2016, la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman a avut loc Simpozionul „Melchisedec Ştefănescu - cel mai învăţat episcop al românilor“. După cum a menţionat preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului şi Bacăului, la eveniment au fost invitate personalităţi de marcă ale vieţii culturale şi religioase, care au împărtăşit publicului prezent importante mărturii despre doi dintre ierarhii care au lăsat posterităţii un nume de referinţă între marile personalităţi care au contribuit la fiinţarea neamului românesc în istorie: Melchisedec Ştefănescu şi Narcis Creţulescu. În prima parte a întâlnirii, arhimandritul Andrei Ioniţă, Mare Ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, a susţinut conferinţa „Melchisedec Ştefănescu - ctitor de neam, credinţă şi cultură“, iar apoi prof. de religie Ana Bobu, de la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza“ din Roman, coordonatorul Simpozionului „Melchisedec Ştefănescu - ierarh cărturar“, a făcut cunoscută celor prezenţi activitatea profesorilor implicaţi în acest proiect, prezentând totodată cartea apărută în format electronic ce cuprinde lucrările profesorilor din mai multe judeţe ale ţării, pasionaţi de viaţa şi opera marelui ierarh Melchisedec.
Ansamblu pictural, sfinţit la seminarul romaşcan
În partea a treia a manifestării, a fost prezentată cartea „Opera manuscrisă a arhiereului Narcis Creţulescu şi istoria medievală a românilor“, apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim la Editura „Filocalia“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ce îl are ca autor pe prof. dr. Mihai Giosan, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar General (ISJ) Neamţ. Părintele lector universitar doctor Daniel Niţă-Danielescu de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a prezentat o analiză elaborată a conţinutului volumului dedicat arhiereului Narcis Creţulescu, aducând în acest sens interesante argumente, opinii şi remarci erudite. „În continuare, IPS Părinte Ioachim a sfinţit ansamblul pictural din incinta Liceului Teologic Ortodox din Roman. Ierarhul a subliniat în cuvântul adresat valoarea teologică şi didactică a icoanei, atât pentru elevii unei instituţii teologice, cât şi pentru creştini în general. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a înmânat diplome de vrednicie tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei manifestări“, a relatat preotul consilier cultural Valentin Băltoi.
Parastas la mormântul părinţilor Episcopului Melchisedec Ştefănescu
Sâmbătă, 14 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o delegaţie a Centrului eparhial de la Roman a ajuns în Parohia Gârcina, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, localitatea natală a Episcopului Melchisedec Ştefănescu. În faţa primăriei din localitate, a fost evocată personalitatea ilustrului ierarh, devenit un simbol şi un model pentru tinerii din localitate. Apoi, toţi cei prezenţi au mers în procesiune spre biserica parohială cu racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti şi cu tabloul ierarhului omagiat. Atmosfera a fost completată de sunetul buciumelor şi al cântărilor pascale intonate de fiii satului. A urmat slujba Parastasului pentru Episcopul Melchisedec Ştefănescu şi pentru membrii familiei sale. La final, părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, a vorbit despre importanţa cinstirii Episcopului Melchisedec Ştefănescu în localitatea Gârcina şi întreaga zonă nemţeană. „Evenimentele închinate Episcopului Melchisedec au depăşit dimensiunea spirituală, dobândind o conotaţie istorică“, a spus părintele protopop. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit gârcinenilor despre semnificaţia locurilor natale în biografia lui Melchisedec şi despre valoarea inestimabilă a activităţii sale înainte şi după ce a devenit episcop în cele două eparhii pe care le-a păstorit. Ieri, 15 mai, în cea de-a patra zi a manifestărilor închinate Episcopului Melchisedec Ştefănescu, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, s-a oficiat Sfânta Liturghie de către arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Aceasta a fost urmată de pomenirea Episcopului Melchisedec.