Evenimente de pregătire a Lunii pentru viaţă 2019, în Arhiepiscopia Iaşilor

Un articol de: Ziarul Lumina - 11 Ianuarie 2019

În perioada 9-11 ianuarie 2019, Departamenul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor a desfăşurat trei seminarii de formare în Iaşi (9 ianuarie), Botoşani (10 ianuarie) şi Neamţ (11 ianuarie), dedicate organizatorilor regionali ai campaniei Luna pentru viaţă 2019, ce va avea ca punct culminant, ca în fiecare an, Marşul pentru viaţă 2019 „Unic din prima secundă”, din 23 martie.

Seminariile de formare se intitulează „Cunoaşte, iubeşte, acţionează, împreună pentru viaţă!” şi sunt susţinute de Sorina Hîngănescu, referent în cadrul Departamentului Pro Vita şi coordonator al Lunii pentru viaţă de la Iaşi, şi Alexandra Nadane, preşedinte al Asociaţiei România pentru Viaţă de la Bucureşti. Printre participanţi se numără preoţi, tineri, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice, lucrători sociali şi personal medical. „Scopul întâlnirilor este dezvoltarea culturii pentru viaţă în zona Moldovei, prin creşterea nivelului de informare în societate în ceea ce priveşte problematica pentru viaţă şi prin dezvoltarea mişcării pro-viaţă în comunităţile locale. Obiectivele concrete sunt, pe de o partea, creşterea gradului de informare pe temele: criza de sarcină; alternative la avort; sindromul post-avort; sprijinirea femeilor care au trecut prin criza de sarcină, indiferent dacă au păstrat copilul sau au făcut avort; istoria avortului în lume şi în România; istoria mişcării pentru viaţă din lume şi din România; iar, pe de altă parte, stimularea activităţilor pro-viaţă în comunitatea locală”, a declarat Sorina Hîngănescu.

Luna pentru viaţă 2019 se va desfăşura în perioada 1-31 martie 2019, iar tema, „Unic din prima secundă”, este o referinţă la unicitatea fiecărei persoane umane, din momentul creării ei de către Dumnezeu. În această perioadă se vor organiza numeroase evenimente dedicate recunoaşterii, preţuirii şi protejării vieţii ca dar al lui Dumnezeu.