Evenimente de Ziua Copilului în Bucureşti

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 26 Mai 2017

„Cişmigiul Copiilor”, ajuns la a 16‑a ediţie, precum şi spectacole în parcurile din toate cele şase sectoare ale Capitalei fac parte din evenimentele pregătite de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, pentru a celebra Ziua Internaţională a Copilului. În acest an, în premieră, evenimentului i se va alătura Caravana Gaşca Zurli, potrivit ARCUB. Caravana va porni din Piaţa Universităţii (din faţa TNB) la ora 10.00, camionul multicolor urmând să oprească pentru reprezentaţii în toate sectoarele Capitalei: Parcul Floreasca, ora 10.30 (bdul Mircea Eliade), Parcul Naţional, ora 11.40 (strada Maior Ion Coravu), Parcul IOR, ora 12.50 (strada Lotrioara), Parcul Carol, ora 14.00 (Piaţa Libertăţii), Parcul Sebastian, ora 15.10 (strada Moţoc), Parcul Crângaşi, ora 16.20.