Evenimente de Ziua Românilor de Pretutindeni
Ziua Românilor de Pretutindeni a fost celebrată anul acesta în 28 mai, iar pentru marcarea acesteia, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, cu sprijinul Patriarhiei Române şi al altor instituții, a organizat la Bucureşti festivalul „Aici-Acolo”.
Manifestarea, desfăşurată pe mai multe zile (25-28 mai), la care au fost invitați peste 300 de români din diasporă, a inclus un concert de muzică barocă al Ansamblului SEMPRE, la Muzeul Naţional de Artă; vizite și expoziții la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”; momente artistice şi o dezbatere pe teme de interes pentru românii de pretutindeni, la Palatul Parlamentului. La ARCUB s-a desfăşurat masa rotundă „România este acasă”, moderată de prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter, iar la Catedrala Patriarhală a avut loc ceremonia de închidere a festivalului. Tot cu acest prilej, la Castelul din Balcic a avut loc un concert al Orchestrei Camerata Regală şi Corului Regal, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, în organizarea Institutului Cultural Român.
Festivalul „Aici-Acolo” a fost iniţiat în 2017 de Administraţia Prezidenţială, cu scopul de a crea punţi de legătură între românii din ţară şi din străinătate, potrivit Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Ziua Românilor de Pretutindeni este celebrată anual, din 2015, în ultima duminică a lunii mai. Anterior, între 2008 și 2014, ziua românilor din diasporă era în 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.