Evenimente dedicate Sfântului Antim Ivireanul la Râmnic
În sala de festivităţi a Complexului spiritual-cultural „Sfântul Antim Ivireanul“ din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc miercuri, 25 septembrie, lansarea volumului „Efigii pentru doamne ortodoxe“, semnat de prof. Elvira-Ecaterina Ivănescu. Manifestarea a fost organizată de Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului. Evenimentul se încadrează în seria manifestărilor religioase şi culturale dedicate celei de-a XV-a ediţii a prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului.
Evenimentul cultural s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit un cuvânt dedicat momentului festiv. Preasfinţia Sa este şi semnatarul cuvântului de început al cărţii ce a apărut anul acesta la Editura Sofia din Bucureşti.
În aceeaşi zi, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din municipiul Râmnicu Vâlcea a găzduit concertul religios susţinut de Corala „Canticum“ a Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae“, dirijată de prof. Gelu Stratulat. Spectacolul coral face parte din seria manifestărilor religioase şi culturale dedicate celei de-a XV-a ediţii ale prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului. La audiţia acestui regal de muzică eclezială pe armonii corale a fost prezent şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, alături de părintele prof. dr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, părintele conf. univ. dr. Ilie Ivan, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“, preoţi, elevi seminarişti, enoriaşi ai parohiei şi alţi râmniceni.