Evenimente dedicate sufletului de copil

Data: 03 Iunie 2013
De Ziua Internaţională a Copilului, în ţară şi în străinătate s-au organizat activităţi cultural-religioase cu cei mici. Astfel, s-a desenat pe asfalt, s-au interpretat piese de teatru, s-au recitat poezii şi s-au făcut procesiuni şi drumeţii. 
 
În cadrul Aşezământului filantropic-eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ din municipiul Galaţi, au avut loc, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ample activităţi religioase, cultural-artistice şi educaţionale, intitulate sugestiv „Edificiul vieţii omului de azi, temelia educaţiei copilului de ieri“. „Programul s-a desfăşurat cu participarea mai multor grădiniţe, şcoli şi licee din Galaţi, care au susţinut diferite programe artistice, scenete, muzică şi dansuri populare, poezii, iar elevele asistate din cadrul Centrului rezidenţial de fete al Aşezământului «Sfântul Vasile cel Mare» au prezentat sceneta religioasă «Puntea», adaptare după poezia lui Ioan Ioanide. Întreaga manifestare de Ziua Copilului a adunat la Aşezământul «Sfântul Vasile cel Mare» din municipiul Galaţi peste 300 de copii şi elevi de la grădiniţele şi şcolile din oraş. În încheiere, Înalt Preasfinţitul Casian a intrat într-un emoţionant dialog sufletesc cu cei mici, tâlcuind pentru nivelul lor de înţelegere învăţăturile desprinse din sceneta religioasă «Puntea». De asemenea, au fost rostite rugăciuni pentru părinţi şi copii, după care le-au fost oferite daruri ce au constat în rechizite, dulciuri, cărţi de rugăciuni şi iconiţe“, ne-a declarat pr.  Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. 
 
La final, Arhiepiscopul Casian a binecuvântat masa de prânz oferită celor 70 de copii din Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţa“. Activităţi similare s-au desfăşurat şi în centrele de zi de la parohiile „Sfântul Mina“, „Sfântul Ierarh Spiridon“ şi „Sfântul Antonie cel Mare“ din Galaţi, precum şi la grădiniţa parohială din localitatea Ireasca, jud. Galaţi.

Procesiune la Parohia Micherechi - Ungaria

La Parohia Micherechi, a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a avut loc duminică, 2 iunie, o procesiune cu copii, cadre didactice şi credincioşi. Procesiunea s-a desfăşurat de la intrarea în comuna Micherechi şi până la biserica ortodoxă românească, aflată în centrul localităţii. Pe parcursul întregii procesiuni, PS Episcop Siluan, copiii şi credincioşii au purtat lumânări aprinse şi au cântat troparul Sfintelor Paşti. După intrarea în biserică, ierarhul a arătat importanţa acestei manifestări a credinţei în spaţiul public, precum şi semnificaţia procesiunii, ca o rugăciune înălţată înaintea lui Dumnezeu pentru copiii care nu au apucat să vadă lumina zilei şi pentru cei aflaţi în suferinţe şi lipsuri, în diferite împrejurări ale vieţii, dar şi pentru binele şi bunăstarea tuturor membrilor comunităţii ortodoxe româneşti din Ungaria. 
 
Şi în parohia românească „Acoperământul Maicii Domnului“ din Bassano del Grappa, Italia, duminică, după Sfânta Liturghie s-a organizat şi desfăşurat un spectacol cu şi pentru copii cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, informează Basilica. Au participat copii care frecventează grădiniţa şi şcoala parohială duminicală. Copiii au colorat şi au confecţionat flori şi fluturi din hârtie şi au recitat şi cântat în limba română cântece şi poezii pentru această sărbătoare. Părintele paroh Cristian Mănăşturean le-a mulţumit şi le-a făcut cadou câte o carte de poveşti româneşti pentru cei mici, iar pentru cei mai mari, cărţi de citit în limba română. 

„Zâmbet de copil“ în Protopopiatul Urziceni

Biroul de asistenţă socială din cadrul Protopopiatului Urziceni, cu implicarea primarului localităţii, Constantin Sava, în colaborare cu parohiile din municipiul Urziceni, a organizat duminică, 2 iunie, spectacolul „Zâmbet de copil“. De acest eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie s-au bucurat copiii de la grupul de cateheză „Muguri de lumină“ al Protopopiatului Urziceni, dar şi copiii de la grupurile de cateheză ale mai multor parohii. „Cei prezenţi au putut urmări piesa de teatru «Cenuşăreasa», interpretată de grupul «Trăistuţa cu poveşti» şi s-au desfăşurat jocuri precum: funia, sacul, balonul etc. şi o şedinţă de face-painting. Această acţiune dedicată celor mici a fost un bun prilej de a recompensa copiii care au participat de-a lungul anului la activităţile derulate de Biroul de asistenţă socială, dar şi de a socializa şi de a lega noi prietenii“, ne-a spus Adriana Mariana Toma, asistent social, Protopopiatul Urziceni. 
 
Şi în localitatea Teşila din Valea Doftanei, judeţul Prahova, Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită prin numeroase activităţi care au implicat şi preoţii din localitate. „Programul activităţilor cultural-educative a început cu desenul pe asfalt, sport şi mica drumeţie cu copiii numită «Marşul copilăriei». După acest moment, în prezenţa primarului localităţii, a directorului Liceului «Carol I», a copiilor şi părinţilor acestora, preoţii au săvârşit o slujbă de binecuvântare a noului spaţiu renovat şi îmbunătăţit, unde toţi copiii din localitate vor desfăşura activităţi cultural-educative: dansuri tradiţionale, cântec popular şi religios, întâlniri pe grupe, meditaţii etc. După acest moment programul a continuat cu activităţi tradiţionale: dans şi cântec, toţi copiii purtând costume populare pregătite exclusiv pentru acest moment“, a declarat părintele Răzvan-George Topală, coslujitor la Parohia Teşila I, Valea Doftanei. (Ştefan Sfarghie)