Evenimente dedicate tinerilor ieșeni

Un articol de: Silviu Dascălu - 20 Mai 2021

Asociația Studenților Creștini Orto­docși Români - Filiala Iași (ASCOR Iași) va desfășura în perioada 20-22 mai 2021 evenimentul „Studentul Ieșean“, ca o rememorare a „Serbării de la Putna” din august 1871, organizată de studențimea de atunci, între care și Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ciprian Porumbescu.

„Tema de anul acesta este «Quo vadis, tinere?», tocmai pentru a ne gândi cu toții la direcția pe care tinerii de astăzi o pot da comunității în care trăim, asemenea tinerilor care au avut curajul să organizeze Marea Serbare de la Putna.

Evenimentul se întinde pe parcursul a trei zile de activități, care vor cuprinde Gala Voluntarilor, o seară de bal, o conferință și o zi dedicată atelierelor de lucru pe teme de dezvoltare personală: inteligența emoțională, comunicarea, atenția şi managementul timpului. În cadrul conferinței am invitat trei tineri de la care putem învăţa consecvenţa, dedicarea și perseverenţa: părintele Mihail Siminciuc, Alexandra Nadane și Emanuel Buta. Prin intermediul acestui eveniment ne propunem să provocăm tinerii să dea un sens acțiunilor proprii și să îi facem să conștientizeze că fiecare are un rol important în societatea în care trăim”, a declarat Iulian Tomeac, președintele ASCOR Iași.

Activitatea poate fi urmărită pe pagina de Facebook a ASCOR Iași, unde se pot găsi și mai multe detalii despre cum se poate participa la acest eveniment. Sponsorul evenimentului este restaurantul ieșean Mamma Mia.