Evenimente dedicate vieţii din două eparhii ale Moldovei

Data: 26 Martie 2019

În zilele de 24 şi 25 martie, în mai multe oraşe din Moldova s-a organizat Marşul pentru viaţă, sub sloganul „Unic din prima secundă”. Mii de oameni au participat la manifestare în oraşul Bacău.

Peste 4.000 de oameni au participat duminică, 24 martie 2019, pe străzile principale ale municipiului Bacău, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Marşului pentru viaţă. Tineri şi vârstnici băcăuani cu pancarte, bannere şi baloane, venind din tot oraşul, s-au întâlnit în Piaţa Tricolorului pentru a-şi manifesta sprijinul pentru viaţă şi ocrotirea pruncilor nenăscuţi, mottoul acestui an fiind „Unic din prima secundă”. Între participanţi s-au numărat şi oameni sosiţi din comunele limitrofe oraşului sau chiar mai de departe. Unii au fost însoţiţi de preotul care a mărşăluit şi a cântat alături de ei. Au răspuns la îndemnul de a arăta lumii întregi că le pasă, că nu sunt indiferenţi, că viaţa este un dar al lui Dumnezeu. Căci, acolo, în satele noastre aflate în situaţii precare, cu populaţie îmbătrânită şi tineri cu posibilităţi reduse, cine stă astăzi să mai socotească sprijinul primit prin intermediul Bisericii? Cine mai înregistrează deplasările făcute de preoţii locului la spital sau la clinici, alături de copiii sau bătrânii singuri ori fără posibilităţi? Poate doar aceia care îşi petrec zilele având dorul la cei aflaţi departe, plângându-şi fii plecaţi şi rugându-se pentru ei alături de slujitorii sfintelor altare. În Duminica dinaintea Bunei Vestiri au venit cu toţii în centrul Bacăului. Aici, după intonarea imnului României şi cel al Uniunii Europene, reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale, respectiv Mihaela Maricica Coşa, prefectul Bacăului, şi Cosmin Necula, primarului municipiului Bacău, au rostit un cuvânt de susţinere şi de încurajare a vieţii.

Miniconcert de muzică populară

Un mesaj emoţionant, adresat special tinerilor prezenţi în centrul Bacăului, a avut Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care i-a îndemnat să trăiască viaţa frumos, să aibă discernământ şi să-şi cultive inteligenţa şi moralitatea creştină. La rândul său, Constantin Răzvan Popovici, reprezentantul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Bacău, a explicat că „tema Marşului din acest an afirmă unicitatea şi valoarea infinită a fiecărei persoane încă din prima clipă a vieţii”. Spre final, un mesaj a fost rostit din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, prin intermediul purtătorului de cuvânt al instituţiei. „Marşul pentru viaţă” s-a încheiat în acordurile unui miniconcert de muzică populară în interpretarea corului copiilor din Parohia Ireşti, judeţul Vrancea, care, prin impresionantul mesaj transmis pe calea muzicii, a adunat lacrimi şi aplauze din partea participanţilor.

Mii de credincioşi, la Sascut şi Podu Turcului

Marşul pentru viaţă, organizat în anul 2019 sub sloganul „Unic din prima secundă”, s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim. Proiectul eparhial i-a avut coordonatori în Sascut pe părintele secretar Abageru Vasile şi părintele Albu Gabriel, asistent social. În prezenţa oficialităţilor locale, preoţi, urmaţi de aproximativ 1.000 de credincioşi, copii şi părinţi, tineri şi vârstnici, purtând pancarte cu mesaje grăitoare, au pornit coloana de marş, dorind să exprime un puternic „DA” pentru VIAŢĂ, darul cel mai de preţ de la Dumnezeu. În cuvântul său, părintele secretar Vasile Abageru a tras nenumarate semnale de alarmă, încercând să trezească conştiinţa oamenilor în faţa acestei probleme majore cu care se confruntă societatea. Duminică, 24 martie, în comuna Podu Turcului a avut loc Marşul pentru viaţă, organizat de Protopopiatul Sascut. Cu acest prilej, credincioşii au străbătut străzile comunei, plecând de la Biserica „Învierea Domnului” şi ajungând până la Biserica „Sfântul Ilie”, încercând să dea glas strigătelor neauzite ale copiilor nenăscuţi. În prezenţa părintelui consilier Ciuche Eugen, delegat al Înaltpreasfinţitului Ioachim, cu binecuvântarea căruia s-a realizat acest eveniment, şi a părintelui Apetrei Liviu, reprezentant Pro Vita, zeci de preoţi însoţiţi de aproximativ 500 de credincioşi au încercat să dea glas strigătelor neauzite ale copiilor nenăscuţi.

„Unic din prima secundă”, la Vaslui

În Centrul Civic din Vaslui, s-a derulat sâmbătă, 23 martie, Marşul pentru viaţă. Evenimentul a debutat cu un moment artistic susţinut de membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Vaslui şi cu luări de cuvânt din partea unor cadre medicale şi psihologi. Traseul marşului a fost următorul: Centrul Civic - Biserica „Sfântul Ioan” - intersecţia Crucea Gării - Bulevardul Traian - Piaţa Traian - Liceul „Mihail Kogălniceanu” - Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Centrul Civic. Sute de tineri, din Vaslui şi nu numai, mulţi dintre ei membri ai asociaţiilor de tineret ce funcţionează cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, au purtat mesaje pro-vita.

(Pr. Constantin Gherasim, C. Ciofu)