Evenimente dedicate Zilei orașului Timișoara
Luni, 3 august, la Timișoara au avut loc mai multe manifestări dedicate Zilei orașului cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la instaurarea administrației în limba română. Evenimentele au debutat în Parcul Central, pe Aleea Personalităţilor, unde au fost dezvelite busturile a doi mari iluștri timișoreni, chirurgul Pius Brînzeu şi poetul Anghel Dumbrăveanu.
Ziua Timişoarei, 3 august, a devenit Ziua oraşului prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre, se marchează ca zi istorică momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti. În acest sens, Primăria Municipiului Timișoara a organizat în urmă cu câțiva ani în Parcul Central o `alee a personalităților”, unde sunt expuse mai multe busturi ale celor mai reprezentativi timișoreni. Anul acesta, au fost dezvelite alte două lucrări în bronz dedicate unor personalități locale, Pius Brînzeu, unul dintre cei mai buni chirurgi pe care i-a dat şcoala de medicină timişoreană, și Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator, eseist şi traducător, personalitate de seamă a culturii române contemporane, ilustru reprezentant al generației literare '60, care a contribuit la schimbarea cursului poeziei românești neomoderne. De remarcat faptul că Pius Brînzeu, prin activitatea sa medicală, a făcut din Timişoara unul dintre cele mai importante centre de flebologie din ţară și din Europa. Acesta a contribuit la înființarea Institutului de Medicină din Timişoara, apoi a Spitalului Județean și a Centrului de Cercetări Experimentale. Busturile celor doi mari oameni de cultură și știință au fost realizate de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu. La eveniment au participat oficialitățile locale ale municipiului, foarte mulți timișoreni, iar din partea Arhiepiscopiei Timișoarei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, au fost prezenți pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, și preotul militar Radu Bogdan.
Recunoaștere publică pentru personalități locale
De asemenea, tot în această zi, în Sala Mare a Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, au fost decernate titluri de cetățeni de onoare mai multor personalități locale, care și-au adus aportul la creșterea renumelui orașului florilor. Printre aceștia amintim: Coleta de Sabata, prima femeie rector a Universităţii Politehnica din Timişoara, în perioada 1981-1989, strălucit cercetător, om de cultură şi personalitate ştiinţifică de renume, Aurel Tiberiu Ceia, profesor, renumit solist vocal, reprezentant de seamă al muzicii populare din Banat, Ştefan Drăgulescu, fost ministru al sănătăţii, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi iniţiatorul înfiinţării Institutului de Cardiologie din Timişoara în 1994. Totodată s-a decernat post-mortem titlul de Cetăţean de onoare și lui Ioan M. Anton, profesor, vicepreşedinte al Academiei Române, fost rector al Institutului Politehnic Timișoara.