Evenimente duhovniceşti în Cetatea Râmnicului

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 27 Aprilie 2017

În perioada 28 aprilie - 30 aprilie, credincioşii din Arhiepiscopia Râmnicului sunt aşteptaţi să ia parte la evenimentele dedicate hra­mului Catedralei chiri­arhale. Evenimentele sunt organizate în cinstea zilelor de 28 aprilie - 5 mai 2012, când moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri din Mitropolia Olteniei.

La inițiativa Înalt­prea­­­sfințitului ­Pă­rin­te Ar­hiepiscop Varsanufie, la hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfân­tul Ierarh Calinic de la Cernica”, în perioada 29 aprilie - 30 aprilie, vor fi aduse la Râmnicu-Vâlcea moaș­tele Sfântului Sfințit Mu­cenic Ciprian, Episcopul Antiohiei, ocrotitorul de farmece și vrăji. Prezenţa sfintelor odoare în Cetatea Râmnicului este aş­teptată de mulţime de credin­cioşi, care sunt aşteptaţi să aducă cinstire sfântului. Mâna cea dreaptă a Sfântului Ciprian se află așezată spre închinare în Biserica „Sfântul Ciprian”-Zlă­tari din Bucu­rești. La aceste sfin­te moaște, mulțime de creș­tini de-a lungul timpului s-au bucurat de minuni: vindecări, izbăviri de patimi, dobândirea de pace și liniște în familie etc. Racla cu moaştele sfân­tului va fi adusă de la Bucu­reşti de o delegație pa­triarhală, care va sosi la Râmnicu-Vâlcea sâmbătă, 29 aprilie.

Evenimente duhovniceşti

Programul duhovnicesc de­dicat aducerii moaştelor Sfântului Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei va începe de vineri, 28 aprilie, când proto­psaltul Bogdan Marin va susține Concertul de cântări bizantine „Astăzi toate s-au umplut de lumină!”. Evenimentul va avea loc în Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ora 17:00. A doua zi, sâmbătă, 29 aprilie, la ora 16:00, IPS Părinte Varsanufie va întâmpina în fața Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea delegația patriarhală care însoțește moaștele Sfântului Ciprian, Episcopul Antiohiei, adu­se de la Biserica „Sfântul Ciprian”-Zlătari din București. În continuare, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților” pe ur­mătorul traseu: Parcul Teatrului Municipal - Bulevardul Tudor Vladimi­rescu - Biserica „Buna Vestire” - Bulevardul Calea lui Traian - Biserica „Toți Sfinții” - Strada Arhi­episcopiei - Catedra­la Arhiepisco­pală. De la ora 17:30, în Catedrala Arhiepis­copală va fi săvârșită sluj­ba de priveghere la sărbătoarea hramului. Duminică, 30 aprilie, începând cu ora 9:00, un sobor de arhierei vor săvârşi Sfânta Li­turghie în Catedrala Arhiepisco­pală „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Ierarh Calinic”.

Din viaţa Sfântului Ciprian, Episcopul Antiohiei

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, prăznuit în Biserica Orto­doxă la data de 2 octombrie, era originar din Antiohia Pisidiei şi a trăit în vremea împăratului Deciu (pe la anul 250). Făcând parte dintr-o familie înstărită, a devenit filosof şi vrăjitor cum­plit. A fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către o fecioară creștină, Iustina, fiind şi ea din Antiohia, care toate lucrările lui demonice ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.

Era atunci în acea cetate un tânăr, pe nume Aglaid, fiu de pă­rinţi bogaţi, vieţuind cu des­fătare întru deşertăciunea lumii acesteia. Şi acesta, într-o vreme oarecare, a văzut-o pe Iustina fecioara mergând la biserică şi s-a minunat de frumuseţea ei. Iar dia­volul a pus gând rău în inima lui asupra ei şi, aprinzându-se de dorul ei, Aglaid a înce­put a se gândi în toa­te chipurile, înşelând-o, să aducă pe fecioara cea curată a lui Hristos întru necurăţia cea gândită de dânsul. Neajungându-şi scopul, a venit la Ciprian; iar acesta, de trei ori trimiţând prin vrăjitoriile sale demonii către tânără, n-a izbutit nimic. Astfel, după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăji­to­­reştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi, pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins de către stăpânitorul cetății. Şi după numeroase chinuri la care i-a supus atât pe Episcopul Ci­prian, cât și pe Iustina fecioara, i-a trimis la Nicomidia, unde li s-au tăiat capetele, la 2 octom­brie din anul 304. Încă din se­colul al IV-lea, în Biserică, Sfântul Ciprian a fost cinstit ca izbă­vitor de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească.