Evenimente duhovnicești și culturale la Parohia Grădiște I din Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 31 Iulie 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit duminică, 30 iulie, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Grădiște I-Arad, județul Arad. Vizita și slujirea în această comunitate au fost prilejuite de cea de-a 12-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni, organizat de părintele paroh Mihai-Octavian Blaj. Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit pr. conf. dr. Vasile Pop, pr. paroh Mihai-Octavian Blaj, pr. Viorel Mierlușcă și arhid. Bogdan Noghiu, inspector la Centrul eparhial.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul arădean a vorbit despre „Pâine și viață” (cf. I Cor. cap. 1; Matei cap. 14), elemente care sunt într-o strânsă legătură, fiind darul lui Dumnezeu și de aceea se cuvine să le cerem continuu în rugăciune, așa cum și facem în „Tatăl nostru”. Ierarhul a mai spus că pâinea vieții este Însuși Mântuitorul, dând astfel prioritate vieții sufletești. 

După Sfânta Liturghie, Festivalul Românilor de Pretutindeni a continuat în spațiul special amenajat în curtea bisericii parohiale.