Evenimente duhovnicești și misionare în Episcopia Caransebeșului
În a treia duminică din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a cercetat credincioșii Parohiei Zăvoi, județul Caraș-Severin. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Au participat la sfânta slujbă autorități locale, credincioși din parohie, dar și copii și tineri îmbrăcați în port popular specific zonei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, părintele paroh Silviu Cotuna i-a oferit Episcopului Caransebeșului, din partea credincioșilor zăvoieni, un engolpion cu Maica Domnului.
„Din 2011 nu am mai slujit Sfânta Liturghie aici și am socotit de bine ca în Marele Post al Paștilor să venim cu multă dragoste și bucurie în mijlocul credincioșilor din această parohie și să slujim Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, întărindu-ne unii pe alții și încurajându-ne unii pe alții în urcușul nostru spre Învierea lui Hristos. Suntem la jumătatea Postului Mare, am parcurs trei săptămâni din acest post binecuvântat și Îl rugăm pe Domnul să ne ajute ca pe mai departe să ținem cu bucurie sfântă Postul Mare și să ne asumăm fiecare crucea vieții, căci Iisus, iată în mijlocul postului Paștilor, ne spune și nouă: «Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie!»”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian la final.
Sâmbătă, 18 martie, s-a desfășurat la Coronini, pe Clisura Dunării, faza județeană a olimpiadei de religie pentru cei peste 150 de elevi din județul Caraș-Severin. După examen, olimpicilor le-a fost oferită o masă, după care au vizitat Cetatea Ladislau, o cetate medievală ce se află în comuna Coronini. După-amiază, la Casa de Cultură din Coronini, a avut loc festivitatea de premiere precedată de mesajele organizatorilor și partenerilor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment didactic.
A fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pentru a-i binecuvânta pe elevi și a le oferi premiile ce au constat în cărți și iconițe.