Evenimente închinate Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte
Marţi, 11 august 2015, Târgovişte, istorica cetate de scaun munteană, va fi gazda celei mai importante manifestări spirituale şi culturale din Arhiepiscopia Târgoviştei, prilejuită de sărbătorirea solemnă a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, programul manifestărilor va debuta în seara zilei de luni, 10 august, cu Vecernia săvârşită la Catedrala din Târgovişte, la finalul căreia chiriarhul va acorda diplome speciale elevilor premiaţi la Olimpiada de religie, faza judeţeană, din anul şcolar recent încheiat, ceremonie ce va fi urmată de pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei şi procesiunea cu racla sfântului, prin centrul vechi al oraşului. La acest moment sunt aşteptaţi aproximativ 2.000 de tineri, din comitetele parohiale de tineret, elevi ai şcolilor târgoviştene, membri ASCOR, studenţi teologi, elevi seminarişti, dar şi credincioşi din oraş.
În ziua sărbătorii Sfântului Nifon, 11 august, programul evenimentelor va începe, de la ora 7:00, cu scoaterea raclei în care se află moaştele sfântului în faţa Catedralei, după care vor fi oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie. Anul acesta, la sărbătoare va participa şi părintele Petros, stareţul Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos, unde se află mormântul Sfântului Ierarh Nifon. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon va rosti un cuvânt de învăţătură şi va lansa două volume recent tipărite de către editura eparhială. Va urma premierea elevilor dâmboviţeni care au obţinut premii la concursurile şi olimpiadele din timpul anului şcolar la diferite discipline. Închinarea pelerinilor la racla cu sfintele moaşte va continua pe tot cursul zilei.