Evenimente inedite de Ziua Limbii Române

Data: 01 Septembrie 2023

Numeroase instituții din țară și din străinătate au organizat ieri manifestări dedicate limbii române, sărbătorită, ca în fiecare an, la 31 august, atât în România, cât și în Republica Moldova. Academia Română a celebrat Ziua Limbii Române în cadrul unei sesiuni comune cu Academia de Ştiinţe a Moldovei. La București va avea loc sâmbătă un amplu şi inedit exerciţiu colectiv de dictare. 

Principala manifestare din acest an dedicată limbii române a avut loc la Academia Română, care a organizat o ședință comună cu Academia de Ştiinţe a Moldovei. Evenimentul a fost deschis de preşedinţii celor două instituţii - Ioan-Aurel Pop şi Ion Tighineanu - şi s-a desfăşurat în format mixt. În Aula Academiei Române, au susținut prelegeri președintele Academiei Ioan-Aurel Pop, vicepreşedintele Mircea Dumitru, preşedintele Secţiei de filologie şi lite­ra­tură a Academiei, Gheor­ghe Chivu, iar la Chi­şinău au prezentat lucrări academicienii Mihai Cimpoi, Gheorghe Ghidirim și Valeriu Matei, director general al Editurii Academiei Române.

La Târgu Mureș, în organizarea Facultății de Ştiinţe şi Litere, a avut loc evenimentul „Să-ţi fie atât de drag cuvântul... - Prin labirintul ortografiei”, în care par­ti­cipanții au fost invitaţi să scrie după dictare.

La Memorialul Ipoteşti de la Botoșani, a fost vernisată o expoziţie de carte veche care cuprinde volume reprezentative pentru perioada de consolidare a limbii române literare în secolul al XIX-lea. Au fost expuse, printre altele, cărți semnate de Aron Pumnul, Mihail Kogălniceanu, Eudoxiu Hurmuzachi, dar și Almanahul Societăţii Academice Literare „România Jună” sau Mihai Eminescu „Poesii” (ediţiile Titu Maiorescu 1883-1913).

O manifestare inedită dedicată Zilei Limbii Române va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, la Bucureşti, în cadrul proiectului „Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană”. De la ora 18:00, în bănci școlare așezate în zona Rondului Kiseleff, cei care iubesc limba română vor putea lua parte la un amplu exerciţiu de dictare, în care „profesorul” care va dicta o povestire proprie, scrisă special, va fi scriitoarea Doina Ruşti.

Și reprezentanţele Institutului Cultural Român din străinătate, în colaborare cu misiunile diplomatice, au pregătit în această perioadă numeroase evenimente în orașe precum Chișinău, Lisabona, Tel Aviv şi Haifa, Veneția și Roma, Istanbul, Seghedin, Madrid, Cracovia, Paris. 

România are o lege privind instituirea acestei zile din martie 2013. Ideea a venit din diasporă, de la inițiativa mai multor asociaţii ale românilor din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina care, în 2011, au solicitat organizaţiilor româneşti din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. În Republica Moldova, Ziua Limbii Române este sărbătoare națio­na­lă din anul 1990. (C. Z.)