Evenimente la Facultatea de Teologie clujeană

Un articol de: Darius Echim - 10 Decembrie 2018

În cadrul manifestărilor din „Săptămâna Facultății” de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la Aula din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, a avut loc conferința „Prezența și receptarea Părintelui Constantin Galeriu în agora virtuală. Secvențe digitale la 100 de ani de la nașterea sa”, susținută de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci. Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. asist. univ. dr. Daniel Mocanu și arhid. drd. Daniel Frumos, au susținut un concert de colinde.

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vorbit celor prezenți despre personalitatea de bun propovăduitor a părintelui Galeriu. Moderatorul evenimentului a fost arhim. prof. dr. Teofil Tia, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă și directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din Cluj-Napoca. La conferință au fost prezenți studenții facultății, cadre didactice și alți invitați.

În seara zilei de miercuri, 5 decembrie, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă a fost săvârșită slujba Privegherii de către arhim. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în cinstea Sfântului Nicolae, ocrotitorul spiritual al facultății. La final, arhim. Benedict Vesa a ținut un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat cele trei calități ale Sfântului Nicolae, așa cum arată troparul: „Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.