Evenimente la intrarea în noul an în Arhiepiscopia Aradului
Arhiepiscopia Aradului a organizat mai multe evenimente cu prilejul trecerii în noul an, începând cu noaptea de Anul Nou, continuând pe 1 ianuarie. Astfel, la Catedrala "Sfânta Treime" din Arad, cumpăna dintre ani a fost marcată prin săvârşirea slujbei de Te Deum. Aici, IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, s-a rugat pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze cununa noului an.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a subliniat rolul slujbei săvârşite, pornind de la etimologia expresiei "Te Deum laudamus", arătând că omul credincios Îi aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Slujba s-a încheiat cu un Polihroniu pentru clerul şi poporul dreptcredincios. Pe 1 ianuarie, au fost sărbătorite trei evenimente, respectiv "Tăierea împrejur a Domnului", "Sfântul Vasile cel Mare", precum şi începutul anului calendaristic. La Catedrala din Arad, IPS Timotei a săvârşit pe 1 ianuarie Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare. În predica pe care a ţinut-o credincioşilor, ierarhul locului a arătat care este legătura dintre cele trei evenimente ale zilei de 1 ianuarie. În după-amiaza aceleiaşi zile, după slujba Vecerniei, la Reşedinţa arhiepiscopală a avut loc îndătinata recepţie oferită de Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, IPS Timotei. Au participat preoţi şi monahi de la mănăstirile arădene, precum şi credincioşi care au ţinut şi în acest fel să-şi manifeste preţuirea lor faţă de Întâistătătorul eparhiei la început de an nou. Momentul a fost marcat prin sfaturi şi îndemnuri folositoare în pastoraţie pe care chiriarhul Aradului le-a adresat preoţilor la ceas de sărbătoare. Cei prezenţi au răspuns prin cuvinte de mulţumire şi alese urări adresate Înalt Preasfinţiei Sale de a petrece ani cu ocrotirea proniei cereşti în slujirea lui Dumnezeu pentru mântuirea păstoriţilor arădeni. (Diac. Alexandru Tiulea, pr. Mircea Bupte)