Evenimente legate de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Buzău
În al 181-lea an de existență, „cea mai veche școală medie din Buzău”, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, își sărbătorește hramul: „Sfinții Trei Ierarhi”, organizând tradiționala serbare de hram în ajun, astăzi, după Vecernia praznicului. Vor fi oferite auditoriului o aleasă suită de cântări religioase și patriotice, sub bagheta arhid. Gianin-Cristian Oprea, precum și o dramatizare originală a lucrării „Confesiuni” a Fericitului Augustin, realizată de elevul Teodor-Ionuț Însurățelu, împreună cu ceilalți colegi din clasa a XII-a.
Pe 30 ianuarie, buzoienii sunt așteptați la cel de-al doilea hram al Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Trei Ierarhi”, când, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, chiriarhul locului, a invitat 68 de elevi de elită din județele Buzău și Vrancea, pentru a le oferi premii în bani și cărți, în semn de apreciere pentru rezultatele de pe podiumul tuturor olimpiadelor școlare.