Evenimente misionare în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, joi, 9 noiembrie, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc mai multe evenimente cu caracter pastoral-misionar.
În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Frumușița, preoții din Protopopiatul Târgu Bujor au participat la lucrările conferinței preoțești semestriale, care a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La Sfânta Liturghie au participat și numeroși elevi, profesori de religie și cântăreți bisericești de la parohiile din protopopiat, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În continuare, în sfântul lăcaș au avut loc lucrările conferinței clericale cu tema „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, în cadrul căreia au fost analizate activitățile și programele misionare desfășurate în acest an și au fost discutate aspecte legate de implicarea tinerilor în manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos.
În aceeași zi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați s-a desfășurat un program pastoral-misionar tradițional intitulat „Sfinții - ajutători în încercări și necazuri”. Acțiunea a reunit preoți ostenitori din Administrația eparhială și instituțiile sociale ale Bisericii în capela instituției medicale, care au săvârșit Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Casian, a fost adusă în procesiune icoana Sfântului Ierarh Nectarie, care conține și o casetă cu un fragment din cinstitele moaște ale sfântului taumaturg, aflată în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La finalul programului liturgic, după ce credincioșii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaște și au fost unși cu untdelemn sfințit, preoții, purtând pe brațe icoana cu sfintele moaște, au vizitat bolnavii din spital, aducându-le alinare în suferință și oferindu-le câte o carte de rugăciune și o iconiță cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.