Evenimente misionare și culturale în Eparhia Caransebeșului

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 26 Septembrie 2022

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Vîrciorova din Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș-Severin, care în ultima perioadă a trecut printr-un proces de înfrumusețare, ne-a transmis arhid. Pavel Canea.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a evidențiat lucrările administrativ-gospodărești desfășu­rate de Parohia Vîrciorova. „Această parohie este una dinamică, foarte activă, din cadrul Protopopiatului Caransebeș, cu oameni vrednici, de rugăciune și de acțiune. Aici, credincioșii sunt alături de biserică și când este vorba de slujbă, dar sunt alături de casa lui Dumnezeu și când este nevoie de vreo lucrare. Din punct de vedere administrativ-gospodăresc s-au desfășurat lucruri frumoase, acoperișul a fost schimbat, pardoseala a fost înlocuită. Mulți credincioși vin la sfânta biserică nu numai la o Liturghie arhierească, ci în fiecare duminică și sărbătoare”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

La final, binefăcătorii lăcașului de rugăciune au primit diplome de recunoștință.

Sâmbătă, 24 septembrie, Prea­sfinția Sa a participat la cea de-a patra ediție a festivalului folcloric „De prin zestrea Banatului”. Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Lira” a Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, ne-a transmis Darius Herea.

„Felicităm organizatorii pentru acest spectacol minunat, această familie a tinerilor ortodocși din Banatul de Munte, niște tineri talen­tați, inimoși, care iubesc Biserica, dar iubesc și cultura, tradițiile, portul și vorba bănățeană. Am admirat astăzi frumoasele costume pe care le-au îmbrăcat tinerii și credem că lada cu zestre din zona noastră este bogată. Așteptăm ca la celelalte ediții ale acestui festival să descoperim noi comori ale tradiției portului, cântului și graiului din Banatul de Munte”, a mai spus ierarhul în cuvântul său.