Evenimente religioase și culturale la Seminarul ortodox din Suceava

Data: 16 Ianuarie 2024

Ziua Culturii Naționale a fost marcată, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, printr-o serie de manifestări, luni, 15 ianuarie 2024. Dimineață a fost oficiată slujba de pomenire pentru sufletul poetului național Mihai Eminescu și a tuturor celor dintr-un neam cu dânsul, informează prof. Mirela Griguță de la școala suceveană. Apoi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însoțit de directorul seminarului, arhid. Bogdan-Mihai Hrișcă, împreună cu un sobor de preoți profesori și diaconi, în prezența elevilor seminariști, s-au rugat împreună pentru cei trecuți în veșnicie din familia Eminovici.

În continuare, elevii seminariști din clasele a XI-a și a XII-a, îndrumați de prof. Mirela Griguță, au prezentat participanților, în cadrul sesiunii de referate și comunicări „Gândirea religioasă  a lui Eminescu”, lucrările redactate.

Momentul poetic multilingv  „The one and  only Eminescu”,  pregătit de elevii clasei a XI-a, coordonați de prof. Georgeta Nistor, a închis seria activităților desfășurate în paraclisul seminarului.

În sala ROSE a seminarului teologic a avut loc conferința „Eminescu și Bucovina”, susținută de dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor din Bucovina și redactorul-șef al revistei „Bucovina literară”.

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, au mai fost organizate o expoziție de grafică, în care au fost ilustrate versuri din creația eminesciană, pregătită de elevii seminariști coordonați de prof. Livia Teodora Țebrean, și o expoziție de carte realizată prin osteneala pr. prof. Marian Dolhascanu, bibliotecarul seminarului.

Ambele expoziții, reunite generic sub titlul „Opera eminesciană în imagini”, au fost amplasate în holul central al școlii.